.:: UnderWay ::.

Scriitorii din Vest care scriu romane despre lumea a treia intampina dificlutati in aceste zile, pe de o parte pentru ca intra in competitie cu scriitorii din lumea a treia care scriu in cunostinta de cauza despre tarile lor; cat e de greu sa fii stapan pe scrisul tau cand ti-e teama ca lumea isi va da seama ca Zakes Mda va arata lumii intregi ca vorbesti pe langa subiect. In acelasi timp, numele, denumirile din aceasta lume sunt atat de diferite incat scriitorii se vor pierde in explicarea fenomenelor nefamiliare, iar romanele vor degenera in niste ghiduri “Lonely Planet” cu oameni falsi.
Primul roman al lui Daniel Mason, o odisee conradiana intitulata “The Piano Turner” a cazut in aceasta capcana. Cu un erou englez, o frumoasa traducatoare din Birmania care e de fapt revolurtionara si un geniu nebun a la Kurtz, romanul e o utopie. Noul sau roman, din fericire, arunca o parte din acest bagaj exotic, si-i trateaza pe locuitorii lumii a treia ca pe niste occidentali, si cu atata succes incat lumea se poate intreba pe buna dreptate daca nu cumva e vorba de Marea Britanie intr-o realitate alternativa. “A Far Country” e o carte despre saracii lumii, despre milioanele ce traiesc la limita subzistentei in ferme sau fug din locurile natale in orasele poluate din sud. Numele sunt catolice, vag iberice si transformate in nume englezesti. Protagonista e Isabel, fratele ei e Isaias, ei traiesc in St Michael pe malul unui mic rau, Blackwater, unde locuitorii asteapta sa inceapa festivalul St John. Ei cultiva trestie de zahar si manioc, dar traiesc in pragul foametei din cauza secetei prelungite. Inceputul cartii ne prezinta situatia generala, lipsa ploii ce ii trimite pe oameni in jungla sau in porturi sau sa lucreze in minele de aur. Nu exista guvernare, nici lege, iar bogatii au arme cu care isi fac ei insisi dreptate si ameninta cu evacuarea pe locuitorii acestor pamanturi si-asa saracite.
In acest peisaj sumbru, refugiul lui Isabel e familia sa, mai ale fratele sau, pe care il poate localiza chiar legata la ochi in campul de trestie de zahar. Acest aspect risca sa alunece romanul pe o panta a realismului magic marquezian, mai ales ca ne aflam in America de Sud, dar acum intervine geniul lui Mason, care trateaza darul lui Isabel nu ca pe o minune ci ca pe un caz medical. ea isi adora fratele, un cantaret la vioara si calauza sa in viata. Romanul prezonta apoi decizia lui Isaias sa plece de-acasa in oras, unde sa lucreze ca muzician. Isabel, neputand trai departe de el, e trimisa de familie sa-l gaseasca. In oras, are grija de copilul unei verisoare, si astfel, cu copilul in brate, \Isabel isi caua in fiecare zi fratele pe strazile metropolei, negasindu-l, ca odinioara intre trestii.
Intriga simpla ii da prilejul lui Mason sa deseneze peisajul marelui oras din lumea a treia: imigrantii saraci, bandele, politia, bulevardele, muntii de gunoaie, comunitatile bogate ce detin servitori. Cautandu-si fratele, Isabel intra in casa unei femei bogate - probabil nu mai bogate ca un cetatean de rand din Vest - dar care linistitei Isabel i se pare atat de bogata, incat acest lucru ii provoaca o furie oarba. Romanul aminteste de cartile lui Dickens si mai ales de filmul din 1959, “Black Orpheus”, amplasat in mahalalele din Rio. Frica ce alimenteaza cautarile lui Isabel nu e de a fi saraca, ci de a fi pierduta: departe de satul natal, de familie. cautarea fratelui e o ancora aruncata impotriva lumii moderne haotice. Eurydice isi cauta acum muzicianul pierdut, nu invers.

In ajunul celui mai mare festival literar din SUA, Los Angeles Times i-a aplaudat in seara lui 28 aprilie pe cei mai buni scriitori, in cadrul celei de-a 27-a editii a galei anuale a premiilor literare Book Prizes, la UCLA Royce Hall. Jim Lehrer de la departamentul de stiri a fost gazda evenimentului la care au participat numeroase nume mari ale lumii literare, si in cadrul careia i s-a acordat premiul de onoare pentru intreaga viata dedicata literaturii, “Robert Kirsch Award”, lui William Kittredge. David D. Hiller: “LA Times ii onoreaza pe cei mai buni scriitori si cele mai bune carti, in fiecare an. Premiile au deja traditie si in acest an ele onoreaza numerosi scriitori din diverse si bogate domenii.”
Premiul Robert Kirsch pentru intreaga activitate literara i-a fost inmanat lui Kittredge de catre David Ulin, editor la LA Times. Kittredge e o mare voce a culturii americane. Romanele, povestirile si eseurile sale sunt considerate clasice, intr-un stil nepretentios si de o mare adancime a sentimentelor.
Premiile acordate anual acopera domenii diverse, de la istorie pana la mistere, de l;a poezie si pana la stiinta. Printre castigatorii din acest an se numara o biografie a lui Walt Disney, o perspectiva asupra tensiunilor dintre olandezi si imigrantii musulmani, o poveste plina de lirism a doua surori americane traind in Hong Kong in timpul Razboiului din Vietnam.
CASTIGATOR: Biographie: Neal Gabler, Walt Disney: The Triumph of the American Imagination (Alfred A. Knopf). * De mare interes: Ian Buruma, Murder in Amsterdam: The Death of the Theo van Gogh and the Limits of Tolerance (Penguin Press).* Fictiune: A.B. Yehoshua, A Woman in Jerusalem [tradusa din ebraica de Hillel Halkin] (Harcourt). * Premiul Art Seidenbaum pentru debut in fictiune: Alice Greenway, White Ghost Girls (Black Cat / Grove/Atlantic). * Istorie: Lawrence Wright, The Looming Tower: Al-Qaeda and the Road to 9/11 (Alfred A. Knopf). * Mister/Thriller: Michael Connelly, Echo Park: A Novel (Little, Brown). * Poezie: Frederick Seidel, Ooga-Booga (Farrar, Straus and Giroux). * Stiinta si tehnologie: Eric R. Kandel, In Search of Memory: The Emergence of a New Science of Mind (W.W. Norton). * Fictiune pentru tineret: Coe Booth, Tyrell (Push / Scholastic).
Los Angeles Times este ziarul cu cel mai mare tiraj din tara, avand zilnic 2.200.000 cititori si cate 3.300.000 cititori la fiecare editie de duminica. Impreuna cu celelate publicatii si site-uri din jurul sau, precum latimes.com, The Envelope/theenvelope.com, Times Community Newspapers, Recycler Classifieds, Hoy sau California Community News numara aproximativ 9,2 milioane de cititori in fiecare saptamana.
~~~~~~~~~~~
* Va aparea un film inspirat de romanul “The Bell Jar” al Sylviei Plath.

    S-a spus ca ratiunea repunerii in scena dintr-o perspectiva cu totul noua a piesei clasice a lui Thornton Wilder, “Our Town”, se datoreaza faptului ca ea a devenit foarte familiara, fiind jucata si rejucata cum scrie la carte, si pentru a fi radical deconstruita pentru a corespunde cerintelor contemporane.
In lumina aceleiasi ratiuni, se prea poate ca data viitoare cand Orchestra din Cleveland va interpreta “Pomp and Circumstance” - un imn cantat la terminarea liceului - melodia sa fie adaptata pentru fluier sau pe ritm de hip-hop si cantata dinspre sfarsit spre inceput. Dar ce-ati spune de niste Beethoven adaptat pentru un deschizator electric de conserve? Sau Concertul pentru Vioara a lui Ceaikovsky revitalizat atat de mult, fiecare nota, si din care s-a eradicat cu totul insusi sunetul viorii?
Cel mai bun mod de a improspata viziunea clasicilor e de a recunoaste de la inceput si de a constientiza faptul ca ei stiau perfect felul in care trebuie cantate piesele respective, mult mai bine decat orice interpret, din orice timp, ar fi stiut.
Wilder, de exemplu, l-ar avertiza azi pe regizorul Raymond Bobgan, caruia ii apartine cea mai recenta punere in scena, ca eliminand din “Our Town” naratorul, si cedand respectivele replici altor personaje, nu doar se elimina din scena unul dintre cele mai memorabile personaje ale teatrului american, dar este afectata insasi structura centrala a intregii piese. Naratorul simbol e acolo pentru a conferi o anumita gravitate piesei, pentru a reprezenta natura atemporala a existentei oraselului, pentru a distribui toate cunostintele despre trecut si viitor ale personajelor. Lipsa lui anuleaza fabula.
Ca prin farmec, personajul cel tanar George se metamorfozeaza intr-un batran de 68 de ani, iar inocenta si fermecatoarea scena a seductiei din farmacie se transforma intr-o murdara scena de travesti intre un mosneag si o copila, fapt ce fura piesei caracterul de tragedie clasica.
Personajele arunca cu scaune unele in altele, se misca prea mult, scarile spre dormitor sunt si ele nefiresc si total fara necesitate rasucite si miscate de colo colo. Ce are aceasta miscare de aerobic si mutare a mobilei pe scena de-a face cu piesa clasica, nu se poate spune. Din pacate, pana si actorii servesc drept mobilier, fiind in cea mai mare parte sterili, stersi.
Odata, un profesor de dramaturgie a dat studentilor la regie, ce vor sa faca improvizatii si sa aduca imbunatatiri unor *dramaturgi de mana a doua*, ca Sofocle, Shakespeare, Ibsen sau Cehov, un sfat pretios: “nu va lasati dominati in fata unui spirit superior”. Aviz amatorilor.

________________

• “…If Our Town is a period piece, a reflection of another age, what is it about Thornton Wilder’s play that endures? And why is it so very timely today?” - Donald H. Wolfe, The New York Times
• “Wherever you come near the human race there’s layers and layers of nonsense.” - Thornton Wilder (1897 - 1975), Our Town

Un proiect foarte interesant, ce transforma o cladire intr-o adevarata centrala electrica, totul bazandu-se pe energie eoliana.

Iata un link unde puteti citi despre acest proiect! Click aici.

ALCALA DE HENARES, Spania - poetului spaniol Antonio Gamoneda i s-a decernat Premiul Cervantes, luni, incununand o viata marcata de greutatile unei copilarii petrecute in saracie si dificultatile vietii de scriitor. Gamoneda, acum in varsta de 76 de ani, si-a plecat capul inaintea regelui Juan Carlos primind de la acesta medalia, in cadrul ceremoniei desfasurate in oraselul despre care se crede ca a fost locul nasterii scriitorului spaniol Cervantes, autor al bine cunoscutei “Don Quijote de la Mancha”. Premiul, anuntat deja de anul trecut din luna noiembrie, a constat si intr-o suma de bani, respectiv €90.430 ($120.000).
In discursul de la decernare, Gamoneda a amintit pe scurt cum a copilarit intr-un cartier sarac al oraselului minier Leon, cum singura carte pe care-o avea acasa era cea a tatalui sau, de asemenea scriitor, carte din care a invatat sa citeasca.
“Cartea nu-mi aminteste doar de faptul ca eram un copil orfan, a spus poetul, ci si de faptul ca era scrisa de tatal meu”.
In continuarea discursului, Antonio Gamoneda a facut o paralela cu viata plina de greutati a lui Cervantes insusi, din opera caruia a citit apoi, alaturi de invitatii la ceremonie, de-a lungul unui maraton de 48 de ore de lectura.
Cervantes a fost ranit la bratul stang in razboi si a ramas infirm, a petrecut 5 ani ca prizonier de razboi in Algeria, a calatorit prin intreaga Spanie pentru a colecta taxe, a fost inrolat in Armada, in tot acest timp incercand sa scrie piese de teatru, poezie si romane. Cand a inceput sa scrie Don Quijote, ajunsese la varsta mijlocie si era practic un nimeni.
“Prin saracie si prin scris, Cervantes e parte integranta din gandirea moderna si din insasi limba spaniola” a spus Gamoneda. “In aceasta cultura, eu sunt o parte infima, parte infima intr-o lume a durerii”.
Ministrul Culturii a apreciat opera lui Gamoneda, ca fiind si ea parte din cultura spaniola, si pentru contributia la imbogatirea limbii: “Gamoneda ca si Cervantes au o biografie marcata de dificultati, de suferinta, dar si de speranta si de posibilitatea de a depasi greutatile prin intermediul scrisului.”
Antonio Gamoneda a mostenit pasiunea pentru literatura de la tatal sau, un scriitor cu vederi moderniste, a debutat in 1960, cu volumul de poezii intitulat “Sublevacion Inmovil”.
Si in alte volume, apar temele sale favorite, durerea si intunericul: “Descripcion de la mentira”, “Leon de la mirada” sau “Blues Castellano”, volume traduse azi in numeroase limbi.
Cel mai mare succes al sau a venit la sfarsitul anilor ‘80, cand pentru cartea sa “Edad” i s-a decernat Premiul national de poezie spaniola.
Gamoneda e recunoscut si ca traducator, printre altii a lui Nazim Hikmet si Mallarme. Din 1980, Antonio Gamoneda e liderul Fundatiei Sierra-Pambley, fondata in 1877, care promoveaza educatia in randul muncitorilor si fermierilor.

Clinton, Iowa - studentii de la Universitatea Ashford, de la cursurile on-line provin din toate colturile tarii si apuca sa se intalneasca foarte rar fata in fata.
Nu acelasi lucru se va intampla cu studentii unui curs organizat in vara acestui an de catre universitate, despre Mark Twain, curs in cadrul caruia studentii vor participa impreuna la o excursie de explorare a raului Mississippi si a oraselului natal al lui Twain, Hannibal.

Cursul, intitulat “Mark Twain, scriitor si observator al culturii americane”, va fi inclus in curriculum-ul de literatura si de la istorie, si se va axa nu doar pe studierea activitatii scriitorului, ci si pe viata comunitatii ce traia pe malurile raului in acele timpuri. Cursul va fi predat de profesorii Wayne Clugston si Eugene Belz.
In Clinton, studentii vor participa la seminarii despre viata si activitatea literara a lui Twain, si despre istoria locala contemporana autorului, iar apoi vor calatori cu un autocar pana in Hannibal. “Pentru ca studentii vin din diferite parti ale tarii, e probabil ca multi dintre ei n-au vazut niciodata pana acum Raul Mississippi” declara unul din profesorii titulari ai cursului, prof. Belz. Acesta isi aminteste impresile deosebite traite de el insusi cand a vizitat raul pentru intaia oara in viata, si crede ca intelegerea vieii pe rau ii va ajuta pe cursanti intr-o mai buna intelegere a romanului “Huckleberry Finn”, in care Mississippi joaca rolul principal.

“Raul e maiestuos si cred ca importanta evidenta a sa pentru roman va putea fi pusa in evidenta si clarificata in discutiile noastre” mai declara profesorul Belz.
Cursul va dezbate si romanul “Puddn’head Wilson” a lui Mark Twain, precum si cateva scrisori si discursuri ale acestuia.
Excursia la Hannibal va include vizionarea unui spectacol in care un actor il va intruchipa pe Twain, un tur al orasului si o croaziera pe Mississippi. Localnicii ce vor dori sa participe sunt si ei bineveniti.

Cursul este primul “curs pe teren” oferit de colegiu studentilor din categoria de studii “on-line”. Un al doilea va fi o deplasare la Cuernavaca, in Mexic.

De-ale lui MARK TWAIN

• Bancherul este un tip care îţi împrumută umbrela pe timp cu soare, dar o vrea înapoi în minutul în care începe să plouă.

• Biblia este o mulţime de fabule şi tradiţii, simplă mitologie.
• Blândeţea este limba pe care surdul poate să o audă şi orbul să o vadă.
• Un clasic este un autor pe care toată lumea vrea să îl fi citit, dar pe care nimeni nu vrea să îl cit ească.
• Conopida nu este nimic altceva decât varză cu studii superioare.
• Curajul înseamnă rezistenţa la frică, stăpânirea fricii, nicidecum absenţa fricii.
• Educaţia este calea de la ignoranţa încrezută la incertitudinea jalnică.
• Fericirea nu este un lucru în sine - este doar un contrast cu ceva care nu este plăcut.
• Iertarea este mireasma pe care violeta o lasă pe călcâiul care a strivit-o.
• Iubirea este dorinţa irezistibilă de a fi dorit în mod irezistibil.
• Necesita tea este mama încercării.
• Pesimismul este doar numele pe care oamenii lipsiţi de îndrăzneală îl dau înţelepciunii.
• Umorul este lucrul măreţ, salvator. În momentul în care se relevă, toate iritaţiile şi resentimente le dispar si sunt înlocuite de un spirit solar.
• De regulă, este mai bine să meriţi cinstirea fără să o capeţi decât să te bucuri de ea fără să o meriţi.
• Nu merită să-ţi calci pe inimă pentru a spune adevărul unor oameni care au obiceiul de a p rivi cu neîncredere tot ceea ce le spui, fie că e adevărat sau nu.
• orice generalizare este falsa …inclusiv aceasta
• Cartile mele sunt ca apa . Cartile marilor genii sunt ca vinul . Din fericire toata lumea bea apa.
• Stai departe de oamenii care iti micsoreaza ambitia. Oamenii mici intotdeauna fac asta. Cei cu adevarat mari te fac sa te simti ca si tu poti deveni mare.