.:: UnderWay ::.

Date biografice
Se naşte la 29 iulie 1912 în comuna Pantelimon de lângă Bucureşti, Nicu-Aurelian Steinhardt, într-o familie evreiască. Tatăl său, inginerul şi arhitectul Oscar Steinhardt, era directorul fabricii de mobilă şi cherestea. Oscar Steinhardt a participat activ la Primul război mondial, fiind rănit la Mărăşti şi decorat cu ordinul Virtutea militară.
Intre anii 1919–1929 urmează cursurile şcolii primare (în particular şi la şcoala “Clementa”), şi ale liceului Spiru Haret. Printre colegii de aici se numără Constantin Noica, Mircea Eliade, Arşavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu. După 1929 frecventează cenaclul literar “Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu, descoperindu-se în el germenii viitorului literat. Îşi ia licenţa în Drept şi Litere la Universitatea din Bucureşti în 1934, iar în 1936 îşi susţine la Bucureşti doctoratul în drept constituţional, cu lucrarea Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional.

Despre Steinhardt si Securitatea
Dupa ce a fost confiscat de Securitate, Jurnalul Fericirii a fost restituit scriitorului la insistentele presedintelui Uniunii Scriitorilor din acea vreme, DR Popescu. Apoi, pe la mijlocul anilor 80, dupa ce chilia calugarului de la Rohia a fost vizitata de cativa colegi scriitori, a descins si securitatea, luandu-i numeroase manuscrise si carti. Ceea ce cautau ei era de fapt Testamentul politic al lui Steinhardt, inclus de catre editor, Virgil Ciomos, inaintea textului propriu-zis al Jurnalului Fericirii.

Concisul Testament Politic enumera trei cai de a iesi din universul concentrationar:
1. solutia Soljenitin, de a ne considera morti din clipa in care trecem pragul securitatii:”daca asa gandeste, nesovaitor, insul e salvat. nu i se mai poate face nimic.”
2. solutia Zinoviev, o totala neadaptare la sistem, un fel de individ marginal socialmente
3. solutia Churchhill (sau Bukowski), o lupta curajoasa, apriga, cu tortionarul. Chemat la KGB, Bukowski n-a dormit intreaga noapte, dar nu de frica, ci de nerabdare.
“Liberi sunteti sa alegeti. Dar se cuvine sa va dati seama ca – lumeste, omeneste vorbind – alta cale de a infrunta cercul de fier – care-i in buna parte si de creta – e foarte indoielnic sa gasiti”, scrie in incheiere Steinhardt. In ce-l priveste, solutia lui N. Steinhardt a fost cu totul alta, si anume “solutia mistica a credintei”, care insa nu e la indemana oricui, fiind consecinta harului selectiv.

Despre Jurnalul Fericirii
Inchis intre ianuarie 1960 si august 1964, el si-a scris memoriile ulterior, si e mai mult decat memorii din inchisoare. Cand intregul sau grup de prieteni e arestat, iar el este chemat ca martor al acuzarii, tatal sau i-a spus: “e adevarat ca, daca vei refuza sa fii martorul acuzarii, vei avea parte de zile negre, dar noptile le vei avea linistite, vei dormi bine; pe cand, daca vei accepta, nu vei mai putea inchide un ochi”. Parabola e clara, mai importanta decat libertatea e o constiinta curata. Steinhardt face cum l-a invatat tatal sau, se infatiseaza la proces cu o geanta cu lucrurile sale, pentru a fi arestat. In inchisoare, se boteaza crestin ortodox, iar dupa eliberare se calugareste. Iata ce spune Virgil Ciomos in postfata: “candoarea lui parea multora burlesca, ce este mai caraghios decat sa poti scapa de inchisoare si sa intri de bunavoie in ea, sa fi ovrei si sa ai prieteni legionari, sa te nasti in mozaism si sa te calugaresti la crestinism, sa pretinzi a fi monah si sa-ti arda de sesiuni, simpozioane si colocvii… neputinta de a sta pe loc fie si in fata unui ghiseu, o buna dispozitie pentru unii cam intr-o ureche – care tresarea din te miri ce.”
Jurnalul Fericirii e o carte splendida, amestec de amintire, cotidian, confesiune, hermeneutica (Biblia e mereu interpretata), umor, tragedie, istorie, universalitate, metafizica, fiziologie, citate, epica e condensata, ca si portretele si descrierile; atmosfera de inchisoare e traversata de imaginea adventistilor spalati cu sila sambata in baia comuna, sau a unui preot care in seara de Pasti stinge lumina prin incordarea vointei in intreaga puscarie.
Steinhardt e convins ca nimic nu e mai natural contradictoriu decat crestinismul, isi face o jumatate de decalog, in care cele 5 porunci, “toate duc spre Hristos”, motto-ul e preluat din marcu, “Cred, doamne, ajuta necredintei mele”, citeaza din Kierkegaard: “Contrariul pacatului nu e virtutea, ci libertatea”. Afirma ca doctrina crestina e vesela, o forma a bucuriei, ludica, plina de vitalitate.

Despre Opera

• Antisthius, În genul… tinerilor
• Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit (teză de doctorat la Universitatea Bucureşti, 1934)
• (în colaborare cu Emanuel Neuman), Essai sur la conception catholique du Judaisme
• (în colaborare cu Emanuel Neuman), Illusion et réalités juives
• Incertitudini literare
• Geo Bogza, un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnităţii, Exuberanţei şi Patetismului
• Critică la persoana întîi
• Escale în timp şi spaţiu, sau Dincolo şi dincolo de texte
• Prin alţii spre sine. Eseuri vechi şi noi
• Jurnalul fericirii
• (Monahul Nicolae Delarohia), Dăruind vei dobîndi – Cuvinte de credinţă, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului
• Cartea împărtăşirii
• Călătoria unui fiu risipitor
• În genul lui Cioran, Noica, Eliade…
• Zaharia Sângeorzan, Monahul de la Rohia – Nicolae Steinhardt răspunde la 365 de întrebări
• Ispita lecturii
• N. Steinhardt în dialog cu Ioan Pintea, Primejdia mărturisirii
• Drumul către isihie
• Dumnezeu în care spui că nu crezi… (Scrisori către Virgil Ierunca: 1967-1983)
• Eu însumi şi alţi câţiva (eseuri noi şi vechi)
• Arşavir Acterian, Amintiri despre Nicolae Steinhardt, crestomaţie
• Monologul polifonic – ediţia întâi
• Eseu romanţat asupra neizbînzii
• Între lumi – Convorbiri cu Nicolae Băciuţ

Fragmente din “Jurnalul Fericirii” – link