.:: UnderWay ::.

In aceasta zi in 1817, a murit Jane Austin, la doar 41 de ani. Fusese foarte bolnava in anul dinainte, probabil din cauza unui dezechilibru hormonal precum boala lui Addison. Sora sa mai mare, Cassandra, a mostenit toate hartiile ei, pe care a inceput imediat sa le editeze si aranjeze. Pe piatra funerara a lui Jane sta scrisa o marturie despre inima ei buna si despre dulceata temperamentului ei, desi nu o identifica drept autoarea romanelor sale publicate anonim, astfel ca Cassandra a eliminat scrisorile cu pricina.

Oricum, unele dintre romanele lui Austin pot fi citite in scrisori, in acele propozitii caracteristice ei. Capitanul cutare, aflam dintr-o scrisoare, e “un foarte respectabil si bine intentionat barbat, nu foarte manierat, cu o sotie si surori toate bune si respectuoase, si sper, din moment ce moda o permite, cu jupoane mai lungi ca anul trecut”. Iata si alte exemple:

• Bucurati-va de noul nostru nepot, si sper ca, daca va ajunge vreodata sa fie spanzurat, sa nu fie inainte ca noi sa fim prea batrani ca sa ne mai pese
• La capatul lui Kingsdown Hill gasim un domn intr-o masina, care la o examinare rapida, se dovedeste a fi Dr Hall - un Dr Hall atat de indurerat ca parca i-a murit ori mama, ori sotia, ori el insusi.
• Nu mai pot gasi oamenii agreabili. o respect pe Dna Chamberlayne pentru cum isi aranjeaza parul, dar nu pot simti mai mult decat un sentiment tandru. Miss Langley e la fel ca oricare alta fata scunda, cu nas mare si gura larga, rochie la moda si fund expus la vedere. Adm. Stanhope e un barbat-domn, dar are picioare prea scurte si coada prea lunga.
• N-o sa zic ca murii tai sunt morti, dar ma tem ca nu sunt vii.

Familia si prietenii au incurajat-o mereu pe Jane sa scrie povestiri in stil romantic. Din scrisori aflam raspunsul ei - “imaginile perfectiunii, dupa cum stiti, ma fac sa imi fie rau si sa fiu rea” - dar a lasat totusi un ‘plan al unui roman scris potrivit dorintelor din diverse parti’, ce incepe cu o introducere a celor doua personaje principale, un tata care “e omul cel mai minunat ce poate fi imaginat, perfect in caracter, temperament si maniere” si o fiica ce e “perfect de buna, cu multa delicatete si sentiment, si de asemenea inteleapta.” Desi tatal moare, finalul e unul fericit:

“De multe ori rapita de eroul negativ, si salvata de tatal ei sau de erou, de multe ori nevoita sa se intretina pe sine si pe tatal ei prin aptitudini si munca, mereu inselata de cei care o angajeaza si murind de foame din cand in cand, alungata din societatea civilizata, refuzandu-li-se adapostul saracilor, se retrag la Kamschatka, unde bietul tata, simtindu-si sfarsitul aproape, se arunca la pamant, si dupa 4-5 ore de sfaturi blande adresate fiicei, sfarseste intr-un discurs literar final plin de entuziasm si invective. Eroina neconsolata o vreme, apoi intoarsa inapoi in tara sa, dupa vreo 20 de evadari din mainile anti-eroului, evitandu-l din nou, ajunge in bratele eroului insusi, care a evoluat, nu mai are scrupulele dinainte, si care tocmai pornea in cautarea ei. Ei se reunesc si vor trai fericiti de aici inainte.”