.:: UnderWay ::.

In data de 24 iulie 1725, s-a nascut John Newton, comerciantul de sclavi devenit pastor si care a scris imnul “Amazing Grace”. Autobiografia sa intitulata ‘An Authentic Narrative of some Interesting and Remarkable Particulars in the Life of John Newton’, din 1764, ne povesteste cat de des a fost gasit si pierdut: pe mare, la 11 ani, alaturi de tatal sau care facea comert maritim, trimis in Spania ca asistent de bacan la 15 ani, devenit marinar in Venetia la 17 ani, inrolat in armata engleza dar eliberat imediat datorita problemelor cauzate si dat pe mana unui negustor de sclavi, abandonat apoi de acesta concubinei sale, o printesa africana care l-a infometat si i-a incurajat pe localnici sa arunce cu pietre in el.. a urmat apoi o serie de tratamente pozitive si mai putin din partea altor capitani-negustori si incercari de a-si reface viata. La 22 de ani se intoarce in Anglia si dupa o furtuna in largul coastei Newfoundland-ului, devine crestin.
Newton ajunge in cele din urma un pasionat abolitionist; imnul sau a avut mare succes in Sudul American dominat de scavie. In anii 1830, la zece ani dupa moartea lui Newton, imnul a fost inclus in carti de imnuri din sud, cu titlul Amazing Grace, dupa ce titlul original dat de Newton fusese “Faith’s Review and Expectation” si a inceput a fi cantat pe melodia anonima pe care e cantat pana in zilele noastre. Versurile au avut siele o viata de sine-statatoare: in “Coliba unchiului Tom”, de exemplu, au fost adaugate versuri pentru a sublinia religia; alte versiuni cum e aceea ajunsa celebra datorita lui Judy Collins, reprezinta tranbsformarea imnului intr-un cantec de ajutorare individuala, ceea ce n-a fost intentia lui Newton.
Probabil ca Aretha Franklin a dat cantecului ceea ce Judy i-a luat. In recenta sa carte despre viata lui Newton, imnul sau si existenta sa muzicala (Amazing Grace: The Story of America’s Most Beloved Song), Steve Turner pune fata in fata noaptea de la inceputul anilor 70 cand Collins a cantat imnul grupului care o intampina pentru a linisti lucrurile, cand producatorul ei a fost prezent si a facut-o sa-l includa in albumul pe care-l pregatea, cu noaptea in care Franklin a inregistrat live versiunea ei de 14 minute la New Temple Missionary Baptist Church din Watts. Stilul e acela patruns de spirit si probabil ar fi impresionat congregatia lui Newton, care a interpretat cantecul in afara bisericii. Newton insusi poate ca a aplaudat din mormant interpretarea, de sub epitaful ce-l proclama pentru eternitate drept un “infidel si libertin… prezervat, restaurat, iertat si numit sa propovaduiasca credinta pe care el insusi muncea s-o distruga, inainte vreme.”
Pe langa autobiografie si volumul “Olney Hymns”, scris impreuna cu poetul William Cooper, Newton e cunoscut si pentru scrisori. Acestea sunt pline de devotiune si scop, dar “batranul blasfemiator al africanilor” apare membrilor parohiei sale uman, spiritual, preocupat de tineretea sa:

“Saptamana trecuta am avut un leu in oras. M-am dus sa-l vad. Era minunat de bland; familiar cu stapanaul sau si ascultator ca un spaniel. Totusi stapanul sau mi-a zis ca are si el momentele lui, cand nu-l poate nimeni atinge. Nici o lupa n-ar putea sa imi descrie chipul mai bine decat a facut acest leu cu inima mea. As fi putut trasa fiecare caracteristica: atat de salbatic si de temut prin natura sa, dar delicatetea m-a atins cumva. Imi stiu si iubesc Stapanul si cateodata ii pazes voia si cateodata invat voia lui. Dar, oh, am si eu momentele mele, cand revin la salbaticia mea, de parca as fi uitat orice altceva”.