.:: UnderWay ::.

In ziua de 25 iulie anul 1834, Samuel Taylor Coleridge a murit bolnav de inima, la varsta de 61 de ani. In ultimii sai ani de viata, el a continuat sa scrie (”Aids to Reflection”, 1825, si “Church and State”, 1830), dar era deja departe de marile sale poeme si de critica sa literara, si se indepartase de cei care-i fusesera apropiati, cum ar fi prietenul si partenerul sau, Wordsworth. Desi traia semi-izolat in camerele sale din Highgate, faima si reputatia sa pentru conversatii stralucite, i-a facut pe multi sa vina in continuare in vizita. Astfel, in 1825, cand l-a vizitat Thomas Carlyle, acesta a gasit un Coleridge cu “un suflet deosebit de bun, spiritual, plin de afectiune, poezie si magnetism”, dar “un geniu mare si nefolositor”, care in cursul conversatiei e ca un om ce navigheaza pe mai multi curenti. Criticul William Hazlitt scria: “daca Coleridge n-ar fi fost cel mai de seama palavragiu al veacului sau, ar fi fost probabil cel mai bun scriitor”, dar nu admite si ca fata de tot ce poetul a esuat in culegerea “fructelor imortale si florilor ce nu pier” dupa cum promisese, el n-a decazut totusi ca Wordsworth sau Southey.
Esecul e pus in parte pe seama intoarcerii poetului la consumul de opiu. Consumul a fost facilitat de procurarea substantei de catre un chimist din Highgate, care l-a lasat pe Coleridge pe o usa dosnica sa ia “Tinct. de Opiu” preparata cu apa, saramura sau sirop. Intr-un sonet din 1825, “Work Without Hope”, poetul face aluzii la propria sa dependenta:
. . . Yet well I ken the banks, where Amaranths blow, Have traced the fount whence streams of Nectar flow. Bloom, o ye Amaranths! bloom for whom ye may – For me ye bloom not! Glide, rich streams! away! With lips unbrightened, wreathless brow, I stroll: And would you learn the spells that drowse my soul? Work without Hope draws nectar in a sieve, And Hope without an object cannot live.

Hartiile sale arata incercarile lui neincetate de a explica, atenua sau nega faptul ca puterile ii scadeau, in stilul sau de a scrie incantator. Astfel, in ‘Notebooks’, e mistic si obscur, vorbind de voia haosului: “The Will of the Chaos — its dark disactualizing, clinging Self-Contrariety suspended, and forced asunder to become actual as opposites — Light and Gravity. Yes! This supplies the link that was missing….” Intr-o scrisoare isi descrie gandurile ca pe niste pasari indeajuns de mature sa se urce pe marginea cuibului dar fara putinta de a zbura macar pe creanga cea mai apropiata. (”mature enough to climb up & chirp on the edge of their Birth-nest but not to fly even so far as a perch on the next branch.”) In alta scrisoare spune ca urechea sa interna inca aude “bucati rupte de melodie, care-mi aimntesc ca inca am in mine un cantec de harpa si briza”. O alta scrisoare plaseaza acelasi gand intr-un alt anotimp: “in acesta lume sumbra, unde ceea ce nu se schimba ingheata, si in iarna vietii mele, eu sunt asemeni unei sticle de Brandy - ca un mic foc iscat de alcool in centrul unei prajituri de gheata. In ce priveste felul cum si-a imaginat sa-i arate mormantul, el a decis sa nu se utilizeze imaginea unei harpe frante sau a unei muze, ci aceea a unui om batran sub un copac; una din ultimele lui poezii, “Love’s Apparition and Evanishment”, contine imaginea unui…
…a lone Arab, old and blind,
Some caravan had left behind,
Who sits beside a ruin’d well
Where the shy sand-asps bask and swell….

In Epitaful scris pentru sine insusi spune:
..Beneath this sod
A poet lies, or that which once seem’d he–
O, lift one thought in prayer for S. T. C….

sau un epitaf alternativ inclus intr-o scrisoare:
“In truth he’s no beauty!” — cried Moll, Poll and Tab,
But all of them owned — He’d the gift of the Gab.