Rechinii
Pentru multi dintre noi, rechinii intruchipeaza raul. Recunoastem cu greu ca ei sunt extrem de importanti pentru viata in apele marii si, in plus, sunt fiinte elegante, de-a dreptul fascinante.
Se cunosc multe cazuri in care oameni au fost atacati de rechini - cum ar fi cazul scafandrului Mark Tisserand, care se afla la o adancime de 8m sub apa cand a vazut o umbra apropiindu-se din adancuri. Cu iuteala fulgerului, rechinul ii inhata piciorul si-l trage in abis, pentru ca dupa 7 secunde sa il elibereze si sa se indeparteze. Este foarte posibil ca rechinului nu i-a placut gustul carnii de om, stiut fiind ca hrana sa, in intreaga sa evolutie s-a axat pe pesti, caracatite si moluste, sau chiar foci si balene. E drept ca temutul rechin-tigru devoreaza tot ce gaseste, inclusiv cutii de conserve sau canistre de tabla. Dintre speciile ce ataca omul, amintim rechinul alb, rechinul ciocan si rechinul albastru, dar cauzele sunt de obicei neatentia omului. Anual mor cam 10 oameni din cauza rechinilor, iar de pe urma intepaturilor de albine, peste 100 de persoane.
De fapt, rechinii ar trebui sa se teama de oameni, anual fiind vanati 60-100 de milioane de exemplare, iar o parte din ei sunt macelariti cu brutalitate. Multi ajung in bucataria asiatica. Deseori se intampla ca ei sa fie doar o captura ocazionala, fiind apoi aruncati in mare, morti. Si intreg ecosistemul marin este periclitat, rechinii fiind o adevarata politie sanitara naturala. Ce-i face vanatori de temut? Silueta lor eleganta, forma aerodinamica, pielea acoperita de nenumarati solzi minusculi din piele, cu o forma asemanatoare dintilor sai, si care la pipait da senzatia unui smirghel - pe vremuri chiar era utilizat astfel. Ei nu au basica inotatoare, astfel ca tasnesc mai usor prin apa, cand se ridica/coboara. In ficat se afla numeroase lipide si lichide cu o vascozitate asemanatoare uleiului. Scheletul e format din cartilagii, nu oase, astfel ca e perfect pentru mediul marin, dar pe uscat s-ar strivi sub propria greutate. Rapiditatii si agilitatii lor li se adauga organe de simt foarte dezvoltate, pot auzi de la distante de kilometri si pot vedea la peste 100 de m, pot mirosi sangele chiar la o dilutie de 1:100 de milioane sau mult mai mult, depinzand de specie. Si se stie ca au si un al 6-lea simt, reprezentat de simtil electric, ce lipseste omului, posedand organul numit “ampulele lui Lorenzini” ce pot fi recunoscute sub forma micilor pori din piele de pe maxilarul inferior, din jurul ochilor si de deasupra cozii. Sub acesti pori se afla un sistem de canale umplute de gel bun conducator de electricitate, semnalizand creierului, unde stimulul este interpretat. Receptorii sunt foarte sensibili - rechinul poate simti o baterie total consumata ca pe o puternica sursa de energie. Orice fiinta produce semnale electrice prin activitatea sa musculara, rechinii intercepteaza aceste semnale si chiar reusesc sa deosebeasca tipul de prada. De asemenea, cu ajutorul cozii, lovind prada, o “degusta” si abia apoi musca din ea, scuipand imbucatura daca nu este pe placul sau.
Cel mai mic rechin atinge doar 15 cm, cel mai mare, 18 m.
Ce se face pentru protectia lor puteti afla si de aici
