.:: UnderWay ::.

Trei poezii din perioada clasica araba

Iubito, de-mi ascund

Iubito, de-mi ascund mustrarile si barfa,
sau poate-amenintarea unui cumplit emir,
nu vor opri izvorul din ochii mei, nici focul
din locu-ascuns in suflet, de-arabi numit damir.
Allah sa stie numai ce dragoste ma-ncearca,
ce chinuri si suspine in sufletu-mi insir,
ce vesnice nelinisti, ce noapte nesfarsita,
ce lacrimi ale celui inlantuit de-un fir.
Cu totii am trait aceasta fericire,
cand departarea inca nu-i despartea pe miri;
dar niciodata barfa nu-ntarzie, si umple
de-otrava si minciuna al dragostei potir.
O, cat as vrea sa tina in veci iubirea noastra;
dar lumea pizmuieste ce-avem, si nu ma mir.

Djamil
(*damir=inima, constiinta, interioritate a simtirii)
Pomii amari

Femeile, de le opresti la ce
si-au pus in gand, atunci abia se-apuca;
si de cuvant se tin numai la rele,
iar binele promis e doar naluca!
Asa cum printre pomi, amari sunt unii
si doar cativa iti dau gustoasa nuca.

Ibin Qays Al-Ruqayyat
Furtuna

Ca niste ciucuri norii se leagana: macar sa
invaluie pamantu-n miros de piatra arsa;
tarusii unui cort abia ii vezi o clipa,
si cum porneste ploaia, deodata-n neguri par sa
dispara, iar soparlele-aluneca-n suvoaie,
ca nu mai vezi tarana de-a lor gherute stearsa!
Doar retezate capete-s pomii, cu turbane,
cand nori strapunsi de umeri se-apleaca, se revarsa.

Imru Al-Qays