.:: UnderWay ::.

“What would happen if every blog published posts discussing the same issue, on the same day?
One issue. One day. Thousands of voices.“

Asta scrie pe site-ul Blog Action Day. Ce este Blog Action Day? se vor intreba multi. Este o initiativa pentru protectia mediului care strange in jurul sau mai mult de 4000 de bloguri din tari diferite, cu scopul de a mari interesul pentru protejarea naturii. Cum se poate realiza acest lucru? Prin inscrierea blogului vostru pe site-ul mentionat mai sus si scrierea de articole in ziua de 15 octombrie ce au ca subiect mediul, natura, probleme actuale si posibile solutii, etc.

Noi ne-am inscris, asteptam confirmarea! Sper sa faceti acelasi pas si voi cat mai curand!

“““““““““““““““““““““““““““““““““““““““`

Articolul care urmeaza se inscrie in actiunea mentionata mai sus. E o zi a vorbelor, ideilor, atentionarilor, invatarii de lucruri utile. Nu uitati insa ca fiecare zi e o zi a faptelor.

Nu e deloc greu sa traim in armonie cu natura, totul e sa vrem. Fiecare avem un rol cat de mic. In poluarea si in curatarea mediului de impuritati. Cert e ca dintre toate fiintele vii, omul este singurul care isi distruge mediul in care traieste, datorita nepasarii, lipsei educatiei, inculturii, inconstientei, pentru ca nu traieste in armonie cu natura. Si cum putem schimba ceva? Simplu: recicland sticla, hartia, plasticul, calatorind mai des cu bicicleta si mijloacele de transport in comun decat cu automobilul propriu, si reducand astfel poluarea din orase..

Oamenii produc in fiecare zi cantitati imense de deseuri (ambalaje, ziare, baterii, haine si mobila veche, electrocasnice stricate, si altele de genul). Ele ocupa din ce in ce mai mult spatiu in natura, si ajung in aerul pe care il respiram, in pamantul pe care il cultivam, in apa pe care o bem, si distrug de asemenea si plantele si animalele in habitatele lor, si minunate privelisti ce ne incanta ochii. Este imposibil sa renuntam la a fi consumatori, chiar daca reusim o micsorare a consumului de resurse, dar o solutie pentru depoluare ar fi reciclarea. In acest fel mediul ramane curat si resursele naturale se intrebuinteaza cu masura.

Sa le luam pe rand.
Ambalajele - din ce in ce mai multe si mai frumos colorate - se degradeaza greu sau niciodata, si nu au ce cauta in spatiile verzi, nici pe malurile raurilor. Sa nu le mai aruncam la intamplare, pamantul e viu. Ele pot fi reciclate daca sunt colectate separat. Tot ce trebuie sa facem e sa ne interesam daca exista asemenea programe, de colectare separata a ambalajelor, in localitatile unde traim. Din hartie si carton se fabrica din nou hartie, metalul de la cutiile de bauturi se topeste, sticla e faramitata si topita si se fabrica sticle noi, plasticul se toarna in fire si se utilizeaza in industria de imbracaminte. O tona de hartie reciclata salveaza 17 copaci. Pungile de hartie si plastic nu mai sunt luate de vant, muntii de gunoaie nu mai sunt atat de impunatori.
Bateriile portabile - inca nu exista un program bine definit de colectare separata a lor, la noi, dar: din 1000 de baterii se obtin 190kg de fier! Mercurul dintr-o baterie poate polua 500l de apa sau un m2 de sol pentru urmatorii 50 de ani! Sa nu le aruncam in natura.
Deseurile periculoase, precum detergentii, insecticidele, otravuri, baterii auto, uleiuri, medicamente, vopsele, degradeaza solul si polueaza apele. Doar deseurile de la automobile si bateriile de la telefoane mobile se colecteaza in prezent separat, chiar de catre firmele care le comercializeaza, cert e ca ele trebuie sa ajunga la gropi de gunoaie speciale. Ce putem face? Sa evitam folosirea celor foarte toxice, marcate cu semne avertizatoare, si inlocuirea lor cu alte produse nepoluante, sau folosirea bateriilor reincarcabile.
Deseurile voluminoase - ocupa mult spatiu, multe contin metale grele si mercur, fiind de mai multe tipuri. Ceea ce consideram un pic stricat, o mobila veche de exemplu, ar putea fi de folos unei familii care nu are deloc. Ele trebuie ridicate separat de catre firmele de salubritate. Ce putem face noi? Putem cumpara electrocasnice ce consuma mai putina energie, putem reconditiona mobila veche, putem darui obiecte vechi familiilor nevoiase.
Deseurile din constructii, reconstructii, reamenajari etc, cum ar fi molozul, trebuie colectat in saci speciali, nu aruncat in lada de gunoi, a.i. sa fie ridicat de lucratorii de la salubritate; acest moloz e reciclat, transformat apoi in nisip si pietris care e din nou utilizat in constructii.

La noi in tara sortarea deseurilor e doar la inceput, si programul va sta din ce in ce mai bine pe picioare pana in 2010.

Mediul inconjurator descrie cel mai bine gradul de civilizatie al societatii in care traim. Prin urmare, a face un bine naturii, inseamna a face un bine societatii si oamenilor. Iata cateva site-uri utile unde puteti citi mai multe lucruri:

green thinkers

sortare deseuri

ambalaje PET

ecologie si societate

forests forever

Daca iubiti natura, ganditi-va de doua ori inainte de a o distruge.

Salutare tuturor! Imi cer mii de scuze pentru absenta indelungata, nu am mai scris nimic de atata timp. Am vazut persoane care intreaba: “care voi?”. Si intreaba pe buna dreptate, eu chiar nu am mai activat pe aici, vad ca s-au schimbat multe si in wordpress, nu cred ca mai imi trebuia mult si il uitam. Am inceput sa scriu o povestire, sunt curios ce va iesi. Alatur si primele randuri din ea acestui articol, desi s-ar putea ca si acestea sa fie schimbate in lucrarea finala. Astept comentarii si sugestii, poate chiar posibile continuari :

O noua zi. O noua dimineata. Aceeasi viata, derulata in alb si negru, un film romanesc prost facut de pe vremea comunismului se continua astazi intr-o nuanta de gri, ceva nemaintalnit pana acum…

Maria isi lua cafeaua, dulceaga (la fel ca ea, cum ii spunea fostul ei iubit), si se indrepta agale spre un fotoliu, tinand cana de cafea cu ambele maini si foarte aproape de piept. Gestul asta ii dadea o
senzatie de caldura, se simtea parca protejata de acel obiect, de lichidul din el… Si parca dimineata asta era altfel, totul parea altfel… Poate datorita faptului ca era sambata?! Nu era asta, trecusera foarte multe sambete, duminici, luni, si restul zilelor dar mai toate fusesera fara prea mare importanta. De cand se despartise de prietenul ei totul parea mai greu, dar acum se simtea altfel. Avea de gand sa isi inceapa ziua intr-un mod linistit, sa asculte muzica, sa citeasca si sa isi savureze cafeaua. Pentru ca asta facea, o savura. Statea si cate doua ore la o cana de cafea, pana incepea foamea sa ii dea tarcoale, si trebuia sa se duca in bucatarie sa isi prepare ceva. Asemenea momente o enervau, pentru ca se intamplau exact atunci cand lectura era mai interesanta, si trebuia sa renunte pentru a manca. Cateodata mai ignora foamea si isi continua cititul pana cand actiunea lua o turnura mai plictisitoare si putea lasa cartea pe mai tarziu. Se aseza in fotoliu cu o carte pe care o cumparase recent, isi puse cafeaua alaturi de ea, pe o masuta pe care o trasese in dreapta fotoliului pentru a putea lua cu usurinta cana. Asa castiga mai mult timp pentru citit si pe langa asta nu pierdea randul. Deschise cartea pentru prima data, chiar daca o cumparase acum cateva zile si a avut tot felul de ocazii sa o citeasca. Pur si simplu nu a simtit pana azi nevoia sa citeasca din ea. Parea o buna evadare, vroia sa scape de locurile si cenusiul bucurestean prin lectura. O buna terapie pentru destul de multe persoane cu o imaginatie dezvoltata. Se aventura in universul romanului, si de data asta nu simti foamea. Totul se derulase foarte repede, nu isi dadu seama cum se scursera patru ore, cafeaua era neatinsa si nu avea senzatia de foame pe care ar fi trebuit sa o aibadupa atata timp. Totusi s-a dus in bucatarie, a mancat putin si s-a hotarat sa iasa la o plimbare prin orasul pe care il cam ura, dar in care era nevoita sa locuiasca din cauza serviciului.

Graffiti este o forma de arta prin care autorul transmite un mesaj politic sau amuzant, de exemplu, prin cuvinte sau realizeaza diferite desene. Motivul pentru care unii aleg aceasta forma de expresie este faptul ca se executa relativ repede si se afla mereu in atentia publicului.

Chiar daca, atunci cand desenele apar in statii de autobuz, pe tren, pe peretii caselor sau in locurile de joaca si asa mai departe, ele sunt privite de multi ca acte de vandalism, graffiti exista inca din vremuri stravechi. Ganditi-va la oamenii pesterilor, care realizau desene din natura scrijelindu-le pe pereti sau cu ajutorul carbunelui. Sau din Antichitate provin inscriptiile si desenele de figuri de pe ruine si din catacombe. Azi ele se realizeaza mai ales cu spray cu vopsea, markere.

Exista mai multe stiluri, de la simple la foarte complicate (tag = semnatura stilizata, piece = imagine mai mare, cu efecte 3D, burner = un piece mai elaborat si adesea executat legal etc)

daca va plac, iata trei adrese unde puteti gasi o multime de alte exemple:

woostercollective

streetsy

worldofstencils

(mesaje)

Toamna, o fotografie de darkmatter

Si va anuntam cu acest prilej concursul de fotografie de la orange —-> orange.ro

Concursul se desfasoara intre 3-30 septembrie, fiecare participant poate  trimite prim email sau posta pana la 5 fotografii digitale alb-negru sau color (la o rezolutie minima de 1024×768 pixeli) respectiv fotografii dupa film. Mai multe detalii si talonul se gasesc pe site, la linkul de mai sus.
Premiile sunt substantiale.

(de David Pinching)

Hartile sunt unele dintre inventiile bune ale umanitatii. In vreme ce putem vedea problemele care apar in urma dezvoltarii armelor nucleare (si s-a mai dus un oras), din tehnologie avansata (si s-a mai dus un loc de munca) si chiar din cartile de pe internet (s-a mai dus o veche biblioteca umeda si batranele care ne zic sa facem liniste si sa nu ne mai amuzam), hartile sunt o inventie fara efecte negative. E drept probabil sa zicem ca acum, in zilele in care cineva cu greu va gasi o inscriptie de genul “aici sunt dragoni”, hartile sunt in general placute dar plictisitor de exacte. Lucrurile evolueaza, strazi apar, sisteme in sens unic sunt create, orase intregi se muta trei pasi spre vest (cateodata) dar in general nimic mai mult nu se schimba. Nu e nevoie sa ne ratacim cu o harta, chiar daca o facem in mod curent ca rezultat al incapacitatii noastre. Adevarul e ca lumea e scoica noastra. Nu e asta o problema suficienta, totusi? Nu e enervant cand trebuie sa ne gandim unde sa punem un ambalaj lipicios de bomboana cand conducem? Eu cred ca este.

Ce anume, va veti intreba pe buna dreptate, m-a adus la aceasta concluzie? Nu am chef sa bat campii. Acolo unde imi pun palaria nu e casa mea; ci acolo unde ma intreb cum am intrat in primul rand in posesia ei. Nu mi-am luat un an liber, ca multi contemporani, ca sa escaladez muntii inarmat cu un rucsac, biscuiti cu crema, un dispozitiv de pozitionare globala si un card Visa. Adevarul e ca, a ma gasi altundeva decat pe canapea cu o carte si o ceasca de ceai e acelasi lucru cu a gasi o strada mare fara un lant de cafenele scumpe si moderne. Oricum, am descoperit ceva. E mai mult o scuza decat un mare pas inainte pentru umanitate, dar inseamna mult pentru mine. Am inteles ca hartile insesi nu ma lasa sa merg nicaieri ci tot inapoi acasa. Stiu exact unde duce drumul din stanga casei mele, ca sa nu mai zic de drumul spre dreapta, si pot ghici unde duce si cel de dupa casa de peste drum. Chiar de n-as sti, as gasi pe harta, convenabil, folositor, rapid, dar ingrozitor de previzibil. Nu e nimic nou de descoperit - nicaieri. Ce rost mai are sa mergi oriunde cand nu e nimic de gasit pe care altcineva sa nu-l fi vazut si notat undeva? Nu sunt nici Francis Drake, nici Columb, nici Marco Polo, dar sunt descendent al marelui si din pacate putin cunoscutului explorator Mungo Park (chiar sunt) si jur ca trebuie sa explorez ceva! Iar hartile imi stau in cale.

Aventurierul scotian Mungo Park a plecat spre Africa in 1795, si din motive cunoscute doar de el, a calatorit 200 de mile spre Gambia, a fost capturat de un conducator local, a evadat, apoi a luat-o 80 de mile in jos pe Niger spre Segou, inainte de a ramane fara hrana si alte provizii. S-a intors in 1805 de data asta cu un canoe pornind din Segou si s-a inecat in timpul unui atac la Bussa. Ceea ce vreau sa zic e ca Park a esuat total in incercarea de a se ridica la inaltimea numelui sau. N-a parcat nicaieri pana nu a fost nevoit sa dea inapoi, si chiar si atunci doar astepta oportunitatea de a incepe iar cu o barca si mai mica. Cu sangele lui in vene, trebuia sa existe o speranta si pentru mine. Si totusi, exista prea multe harti si ghiduri gen “Lonely Planet”. Oriunde as merge e dinainte cercetat si gradat in functie de pret, confort si procent de gandaci. Oriunde in lume vei gasi conditii ca acasa si chiar la preturi mai mici. Cu McBurgers. Cat ar fi fost de dezamagit Mungo daca la Bussa ar fi dat peste un local cu licorile lui favorite chiar pe acel indepartat mal al Nigerului!

Acest pamant super-umblat creeeaza exploratorului tot felul de dificultati. Una din cele mai mari probleme ale aventurierului din suburbie e ca are prea putin de ales in a merge la lucru a doua zi. Alternativa e de a sta intins pe canapea, cartile si ceaiul fiind ceea ce isi doreste mai mult. Desigur daca te numesti Jack Kerouac tot ce trebuie sa faci e sa treci de la o slujba la alta (inevitabil mai grea si care iti va nenoroci mainile). Toata aceasta viata, desi aparent dezirabila, nu e si pentru mine. Am ascultat o versiune inregistrata a clasicului On the Road a lui Kerouac in masina prin Anglia. Stiam exact unde merg si desi era noapte am lasat jos geamurile ca aerul noptii sa se amestece cu fumul de la tigara. M-am plictisit repede de aventurile lui Jack. Erau banale si nesfarsite. Sunt sigur ca am inapoiat casetele inapoi la biblioteca inainte de a le fi ascultat pe de-a-ntregul.

Versiunea mea la On the Road trebuie sa aiba un punct final bine definit. Trebuie sa am o idee precisa despre cand pot bea o ciocolata calda si face o baie fierbinte. Aceste lucruri sunt importante. Ma intreb uneori daca Mungo si-a dorit, stand in canoe, sa fie mai bine acasa. Cred ca da. Probabil ca nu am mostenit mult din genele lui la o adica.

Calatoria unui Mungo modern consta in a iesi afara un pic - fara a sti unde esti sau unde ai fi peste o ora. Un pic de directie la intamplare e atat de atragatoare cand trebuie sa ai o slujba si sa intretii acasa niste plante foarte costisitoare. Asa ca am condus impreuna cu doi prieteni la intamplare (fara harta, trebuie sa adaug, doar cu ramasitele mototolite ale copertilor unei harti pe bancheta din spate a masinii, ca un mic simbol).

Trebuie sa mai spun ca traiesc in Anglia. In centrul Angliei. Asta inseamna: fara coasta pentru cel putin 100 de mile, fara nevoie de pasaport, fara rauri infricosatoare si de netrecut, fara pericolul de a fi luati prizonieri de un sef local, si o nevoie stringenta de a ne intoarce acasa pana a doua zi dimineata la ora 9. Mungo Park s-ar fi ascuns sub canoe de rusine. Totusi, ningea. Un pic…

Cand pelerinii lui Chaucer au pornit spre Canterbury, cred ca si-au luat un ritm sustinut si aveau idee despre directia de mers. Chiar si cei mai mari aventurieri pe mare din sec. 16 au pornit fara dubii din port si s-au calmat un pic doar dupa ce vanturile s-au potolit. Cat despre noi, patrunderea in inima ascunsa a Angliei a inceput cand am dat de traficul infernal de seara in drum spre Witney. Nu incepuse prea bine. Nici nu eram macar siguri daca nu ne vom intoarce plictisiti inapoi in 20 de minute. Am fost opriti insa de apropierea altor aventurieri in fata si in spatele nostru, blocand orice sansa de a intoarce masina, lasand aventurile in urma si refugiindu-ne in raiul nostru confortabil de acasa.

Oricum, numele masinilor - Explorer, Focus, Probe, Pioneer, purtau in ele ecouri ale aventurilor din vremuri apuse: un fel de carute moderne. Pe cand auzeam vocea lui Edmund Hillary indemnandu-ne inainte, am avut nefericirea sa ni se taie avantul la vederea unui nume nu tocmai aventuros, Passat. Mai departe, dandu-ne seama ca in prima noastra iesire la intamplare nu puteam sa sa ne deplasam cu mai mult de 2 mile pe ora ne-a facut sa ne pierdem orice speranta.

M-am simtit un pic ca batranul Mungo pe Niger cand si-a dat seama ca si-a pierdut o vasla. Chiar dificultatea intalnita ne-a determinat sa mergem insa inainte. Luminile stralucitoare ale traficului de seara, pe jumate invizibile in zapada care se topea imediat, erau irezistibile. Trebuia sa mergem inainte. Era oare acesta adevaratul imbold al exploratorilor: sa mearga inainte, pentru ca a te intoarce din drum era jenant? Cand marele lingvist si energic calator George Borrow si-a continuat drumul in Anglia si apoi prin Europa si Orientul Indepartat la inceputul anilor 1800, a facut-o doar pentru ca sa se intoarca fara nimic de povestit era patetic? Lavengro si alte scrieri ale sale contin informatii care il tradeaza ca ar fi fost destul de nesigur (sau poate doar nesincer).

Curand traficul s-a mai linistit si ne-am indreptat prin zapada frumoasa si intunecata spre Cheltenham. Drumul mi-e familiar, dar patura alba il ascundea total si faceau soseaua aproape impracticabila. Ceea ce m-a facut sa accelerez ca sa scap cat mai curand si astfel sa pun in pericol trei vieti fara un motiv cu adevarat intemeiat.

Nu e mult de zis despre inima Angliei cand ninge. Cele cateva biserici care se ivesc de dupa vegetatie vara dispar in ceata si campurile divers colorate de o parte si de alta a soselei sdevin de o albeata orbitoare. Cand Dr Johnson si Boswell au calatorit spre nord spre Scotia au avut inainte vaste, sublime si intunecate piscuri montane si colibe locuite de Dumnezeu stie cine. Totul era necunoscut. Partea de sud e insa o intindere plana si ii lipseste ceea ce te-ar face sa exclami “cat e de frumos, de straniu si asa mai departe”. Iar cand si ninge e ca in Antarctica, doar mai plina de vegetatie si mai englezeasca. Cu alte cuvinte, exista un mic han la zece minute numit “Micul hot la drumul mare” sau “Canapeaua si Sobolanul” si nu exista pinguini. Nimic de discutat si de fotografiat, desi acum ne-am dat seama ca n-avem camera si n-aveam cum sa ii impresionam pe cei de la birou cu povesti palpitante ale aventurii chiar de am fi trait pana la urma vreo aventura.

~ va urma ~

1. Te iubesc

Totul in mine

e cer, in toate unghiurile

ingemanate in trunchi.

Te iubesc, spatiu fara hotare,

incremenit in noaptea-nstelata,

cu flacari tasnind din inima cerului,

si cuvinte adanci, parguite ca merele

acelui mistic pom in extaz.

***

2. Miracol in natura

In Schatland, in jurul casei,

cresc albe, sute si mii de margarete,

si infloresc atat de frumos

sub cerul smaltat de stele,

incat, privite de sus, dintre ele,

par tot stele albe

margaretele.

~ Jens August Schade ~

***

3. Poetul

iti voi spune acum
ce e poetul:

ceata plutind
la marginea zarii,
esenta a ceea ce-a fost,
iar fruntea -
dara de lumina
in bezna.

obositi,
ochii lui, asteptand
ceea ce nu stie
daca-i aievea sau nu,
ochii nu o data orbiti
de soarele
dindaratul negurii.

poetul plange
pana ce negura
toata se risipeste,
linistindu-si pleoapele arse
de asteptare.

poetul nu e
nici nebun si nici intelept,
el, vesnic alege intre
dorul de viata
si eternitate.
~ Gustav Munch-Petersen ~