.:: UnderWay ::.

In septembrie 1522, Capitanul Sebastian del Cano se intorcea din Spania, incheind calatoria in jurul lumii intreprinsa de Magellan. Magellan a murit la jumatea calatoriei de trei ani, in timpul unei lupte cu nativii din Filipine. Din cele 5 nave si aproximativ 270 de oamnei care au pornit la drum, doar o nava si 17 oameni s-au intors teferi acasa. Dar “Victoria” era incarcata de mirodenii si de descoperiri de pamanturi, drept pentru care del Cano a primit o pensie, insigne, si a fost premiat cu un glob avand inscrise cuvintele “tu esti primul care m-ai strabatut roata”

Printre supravietuitori era si Antonio Pigafetta, un turist italian care avea sa aduca o mare contributie la literatura de calatorie. Se stiu putine despre Pigafetta, dar la acea vreme era angajat al curtii spaniole, indeajuns de aventurier ca sa porneasca in calatorie alaturi de Magellan, si avand destul de multe relatii. Desi repudiat de catre del Cano la intoarcere, Pigafetta s-a prezentat si el inaintea lui Charles V, aducand “nu aur, sau alte obiecte pretioase demne de un asemenea conducator” ci “o carte scrisa de propriile sale maini, in care sunt povestite toate intamplarile din prima pana in ultima zi a calatoriei”. Cartea e cunoscuta acum drept “Calatoria lui Magellan”. Povestea primei calatorii in jurul lumii, cuprinde numeroase detalii exotice si exploratoare. Cele mai grele momente au venit chiar din interior: rebeliune, carente de vitamina C, infometare, cand au mancat doar sobolani, chiar rumegus, si prelatele din piele de bou (pe care le frigeau dupa ce in prealabil erau marinate, tinute in apa de mare timp de 5 zile. Pe pamanturile unde au debarcat au fost intampinati de canibali, giganti cu picioare uriase (patagonieni, “oameni cu picioroange”, ce isi umpleau incaltamintea cu paie ca sa le tina de cald), si alte minunatii asemenea. Dar Pigafetta nu era deloc prost:

‘Batranul capitan din Molucca le-a zis ca in apropiere era o insula numita Arucheto, pe care traiau barbati si femei mici de statura, cu urechi uriase, pe una sprijinindu-se, cu cealalta acoperindu-se, goi, buni alergatori, care traiau in pesteri subpamantene, mancatori de peste, coaja de copac, si ceva ce creste in interior ca un fel de coriandru, ce se numeste ambulon. Exploratorii n-au poposit acolo din cauza curentilor, si au considerat aceste informatii drept prostii de neluat in seama.’

Charles n-a prea fost impresionat, si Pigafetta nu a primit mai mult decat salariul ce i se cuvenea, niciun alt onor. Si-a dus povestirile in Portugalia si apoi la Curtea franceza, unde a fost mai bine primit, iar in Italia papa a fost atat de impresionat incat i-a dat resedinta pe timpul cat ii trebuia sa isi pregateasca manuscrisul pentru a fi publicat. Pigafetta a lucrat la el o vreme, apoi s-a plictisit si a cautat o noua aventura, unoscandu-l pe Philippe Villiers de l’Isle-Adam, din ordinul de Rhodos, a devenit ajutor de cavaler, si se crede ca a murit in lupta cu turcii. Pe de alta parte, capitanul del Cano a avut numeroase probleme la randul sau, cele doua femei cu care a avut copii amenintandu-l cu moartea, astfel incat i-a cerut regelui o garda personala inarmata - si a plecat din nou pe mare. A murit de scorbut in 1526, nu inainte de a-si trece nava prin Stramtoarea lui Magellan pentru a doua oara.