Interviu imaginar cu un medic nutritionist
Alimentatia si fumatul
Pentru ca sunt fumator de 10 ani si am incercat sa ma las de fumat utilizand tot felul de medicamente si tratamente naturiste fara rezulate majore, m-am decis sa apelez la un medic nutritionist. Sunt pe culoarul din fata cabinetului sau. Rasfoiesc o brosura si imi sting ultima tigara chiar inainte sa ma primeasca.
Reporter: Buna ziua si va multumesc ca ne-ati primit.
Doctor Ion Constantinescu: Cu mare placere.
Reporter: Pentru inceput, spuneti-ne la ce boli sunt expusi cei care fumeaza?
Doctor Ion Constantinescu: Fumatorii prezinta un risc mare de boli cardiace, de cancer de plamani, gura, gat, stomac, pancreas, colecist, cervix, rect, si de o forma de leucemie. Cam jumatate mor din cauza fumatului, in timp ce majoritate sufera de simptome ca indigestie.
R: Ce sfat le dati?
IC: Cel mai bun sfat este renuntarea completa la fumat, dar pentru cei care nu o fac, o schimbare in dieta ar putea contracara unele consecinte periculoase.
R: O limitare a daunelor?
IC: Da. Viata stresanta, alimentatia deficitara, consumul mare de grasimi, alcoolul si sarea cresc riscul fumatorilor de a face boli severe. O alimentatie sanatoasa poate reduce daunele.
R: Cum?
IC: S-a constatat ca fumatorii au nevoie de o cantitate de vitamina C mai mare ca nefumatorii, 80mg/zi, fata de 40mg. Cea mai plauzibila explicatie este ca vitamina e folosita de organism pentru neutralizarea radicalilor liberi din fumul de tutun. Testele au aratat ca ei au cu 30% mai putina vitamina C in sange ca nefumatorii. Si deci trebuie sa manance multe fructe si legume proaspete pentru a-si asigura un aport corespunzator.
R: Auzisem ceva si despre vitamina E ca este un antioxidant.
IC: Desigur. Vitamina E - din germenii de grau, avocado, uleiuri vegetale, seminte si fructe oleaginoase, care sunt toate dense energetic si ar trebui consumate in cantitati mai mari, si substantele fitochimice - compusi din plante cu roluri fiziologice in organism, cum ar fi: pigmentii carotenoizi, bioflavonidele, care neutralizeaza radicalii liberi si protejeaza fumatorii.
R: Unde le gasim, in ce alimente?
IC: In fructe si legume viu colorate, ca spanac, cartofii dulci, piersici, toate fructele si legumele, de fapt… citrice, struguri, mere, ceapa. Doza zilnica recomandata de beta-caroten nu trebuie sa depaseasca insa 7 mg.
R: De ce alte vitamine mai e privat organismul?
IC: Ar mai fi vorba de vitamina B, necesara pentru eliminarea cianurii din fum. Vitaminele B se gasesc in maruntaie, cereale, carne macra, peste si fructe de mare.
R: Bine, dieta ajuta. Dar as vrea sa pot sa nu mai fumez.
IC: Nu e niciodata prea tarziu sa ne lasam de fumat. Sechele raman, insa, peste ani, precum riscul mai mare de accidente cerebrale. Multi fumatori se tem ca se vor ingrasa daca renunta la tigari; se stie ca nicotina scade apetitul si inhiba papilele gustative, creste rata metabolismului, si unele persoane se ingrasa dupa ce renunta. Remediul e reducerea consumului de alimente grase cand ne lasam de fumat, si inlocuirea lor cu alimente bogate in amidon, ca pastele si cartofii. Nu inlocuiti fumatul cu o alta adictie, ca dulciurile. Mai bine consumati fructe.
R: Exista o dieta ce sa ne ajute sa renuntam la fumat?
IC: Da. Scaderea ritmului de excretie a nicotinei prin rinichi, prin cresterea alcalinitatii dietei, reducand consumul de alimente acide. Eliminarea proteinelor (din carne, oua, peste, cereale) in primele zile, desi puteti consuma moderat produse lactate care constin calciu (cu efect alcalin). In acelasi timp trebuie sa consumati multe legume si fructe ce contin magneziu si potasiu. Nu e sigur ca veti reusi, in unele cazuri insa a dat rezultate, usurand situatia celui ce se lupta sa renunte la tutun.
R: Multumesc pentru timpul acordat.
IC: Sper sa va fi fost de folos.
Sper sa reusiti. Tutunul nu foloseste la nimic. Vointa e primul factor.
R: Aveti mare dreptate.
Interviu imaginar cu un vanzator de fructe
Interviu imaginar cu doamna Florentina Tatar, sefa raionului legume-fructe proaspete din supermarketul H*****
Reporter: Buna ziua si va multumesc ca ati acceptat invitatia noastra de a raspunde catorva intrebari. Cum au mers vanzarile azi, pana la aceasta ora? ![]()
Florentina Tatar: Cu mare placere :). Foarte bine, pot spune. Am epuizat tot stocul de piersici si de struguri de la Pietroasa.
R: Inteleg ca fructele romanesti sunt cele mai cautate.
FT: Asa e. Dar avem numerosi cumparatori si pentru banane, portocale si grapefruit.
R: Clasicele
FT: Da.
R: Ce se intampla cu celelalte fructe? Care ar fi cauza pentru care sunt mai putin cautate?
FT: Pretul in primul rand. Suta de grame costa cat sfert-o jumatate de kg de fructe obisnuite. Dar nu doar pretul.. cred ca e si necunoasterea oamenilor. Ei nu sunt familiarizati cu aceste fructe exotice, nu stiu gustul, nici proprietatile lor. Si atunci sunt reticenti in a le cumpara. Si multi cumpara unul-doua fructe doar, de exemplu.
R: Despre ce e vorba? Ma uit spre raftul in care sunt expuse si ma intreb ce-o fi oare acolo… N-am idee.
FT: Da :).
R: Satisfaceti-mi curiozitatea. Ce mi-ati spune despre fructele din fata noastra, ca se ma convingeti sa le cumpar? Haideti sa dam cateva detalii cumparatorilor mai putin familiarizati. Mmm, suna interesant, dar numele nu-mi spun inca mare lucru.
FT: Desigur. Azi avem spre vanzare fructe din intreaga lume: physalis sunt foarte spectaculoase
R: Seamana cu niste lampadare
FT: Exact. Sunt numite si lampioane chinezesti, contin betacaroten si vitamina C pentru sistemul imunitar, precum si potasiu, pentru sanatatea circulatiei. Alaturi sunt annona, exista in lume circa 60 de soiuri, au forma de inima si coaja solzoasa, sunt surse de potasiu si de vitamina C. Kumquat sunt cele mai mici citrice, originare din China, ele au coaja dulce, comestibila, spre deosebire de alte citrice, contin de asemenea vitamina C. Longan sunt fructe din Asia, seamana cu niste ochi de dragon, sunt invelite in crusta tare care insa se sparge usor si sunt bogate in vitamina C. Loquat sau prunele japoneze au o pulpa suculenta si frageda ca a prunelor si cireselor de la noi, iar la gust seamana cu merele si caisele. Nu au vitamina C, dar contin beta-caroten. Pe partea cealalta, avem lychee, din China, foarte intalnite in conserve, dar pot fi consumate si proaspete, au parfum dulceag ca florile de soc si vitamina C. Fructele pasiunii sunt foarte aromate, provin din Brazilia, se mai numesc rodii micute si contin vitamina C. Persimmonul e fructul national japonez, contin vitamina C, si potasiu, precum si beta-caroten. Rodiile dupa cum stiti sunt simbolul fertilitatii, daca se consuma si semintele sunt bogate in fibre, au vitamina C. Pomelo sunt stramosii grapefruitului, vin din S-E Asiei si ca majoritatea citricelor sunt o excelenta sursa de vitamina C.Ultimul fruct pe care vi-l prezint e fructul de mango, originar din India, acum creste peste tot la tropice. este si el bogat in vitamina C si beta-caroten.
R: De ce sunt importante vitamina C si beta-carotenul?
FT: Ele sunt anti-oxidante. Ajuta organismul in lupta impotriva radicalilor liberi.. Fructul de mango in combinatie cu morcovul produc un cocktail racoritor gustos. Desigur, mai sunt nenumarate combinatii de sucuri, ca pepene galben cu gheata pisata, mar si merisor, grapefruit roz, fructul pasiunii si portocala si altele pe care le puteti prepara din aceste fructe, acasa.
R: Acum ca lucrurile s-au clarificat in buna masura, si in cunostinta de cauza de data aceasta, as dori si eu un physalis, o annona, o lychee, o rodie, un mango, un ananas.. Si va multumesc pentru amabilitatea cu care ne-ati oferit aceste informatii.
FT: Cu mare placere. Va rog sa veniti la casa.
Uitam sa scriem de mana?
Se spune ca avansam… Pe ce planuri avansam de fapt? Mari schimbari nu au mai avut loc de cativa ani. Pe planul web se vorbeste de Web 2.0, in care ne aflam in momentul actual. Deja a devenit un trend sa faci parte dintr-o retea de social networking sau sa ai blogul propriu, pe care multi il doresc semi-transparent, unealta foarte buna pentru a descoperi personalitatea autorului. Web 2.0 deja si-a atins apogeul, mari schimbari nu mai au loc, as putea spune ca se afla in declin. Sunt curios ce va aduce Web 3.0, asa-zisul web semantic. Prea curand nu vom avea parte de el, poate prin 2010, cel putin sa vedem aplicatii(pentru ca sincer, nu mai putem numi site-uri acele “entitati” ce vor popula netul atunci) revolutionare, produse de minti inteligente, sa poata face netul atragator, si sa dea nastere unui nou boom “webologic”:).
Sa o luam pe partea literara: consider ca Pc-urile au inceput sa dauneze. Am impresia ca treptat-treptat o sa uitam sa mai scriem de mana, iar stilourile si pixurile vor fi niste obiecte de muzeu. Semnaturile de pe acte probabil vor fi ceva in genul unor coduri de bare, sau mai stiu eu ce, coduri unice fiecarei persoane. Deja scriitorii se duc cu “manuscrisele”(daca mai pot fi numite asa, cred ca ar tb sa le numim “tastoscrise”, sau “keyboardwrites”) la editorii lor pe dischete sau cd-uri. Pierdem in pasi mici caligrafia?! Uitam ce frumos arata un text scris de mana? Deja pierdem un timp indelungat in fata monitorului, si citim carti sau ziare electronice. Eu unul nu ma simt la fel de bine ca atunci cand am in mana o carte, ii simt mirosul de hartie proaspat tiparita, si e un deliciu pentru ochi, pana la urma. Mai ales ca o carte poate fi purtata peste tot, si nu e chiar asa daunatoare vederii. Oricat ar spune producatorii de monitoare(fie LCD, fie CRT) ca monitoarele lor sunt cu nivel redus de radiatii, si alte aberatii(am facut rima) tot pot dauna.
Mai nou, unele facultati incurajeaza acest fenomen de “uitare” a scrisului de mana. Examenele sunt formate din teste grila, si sunt date pe computer. E mult mai rapid, si mai usor pentru profesori, pentru ca nu isi mai bat capul cu corectarea unui numar mare de lucrari, dar asa ceva nu face decat sa promoveze lenea. Pentru ca un test scris cu siguranta ar avea un grad de dificultate mai mare, si ar fi mai greu de “pacalit”. Testele electronice pot fi foarte simplu pacalite: inchiderea si redeschiderea programului rezolva totul;).
Nu stiu, cred ca am umplut ceva randuri degeaba, dar am avut o pana totala de inspiratie, si am simtit ca ar trebui sa scap de piatra asta de pe suflet:)). Asa ca… imi cer scuze pentru alegerea neinspirata a subiectului
—————-
Now playing: Filur - Platypus Groove (1.FM - The Chillout Lounge)
via FoxyTunes
Anti copilasii de bani gata de pe bloguri
O sa trec intr-un limbaj folosit pe strada. Folosit in tramvai, folosit la tara, folosit oriunde, in orice anturaj, in orice mediu, limbaju’ ala de rand, cu injuraturi colorate si flegme trase intre felinare.
Mi s-a scarbit sa vad copii de bani gata cum isi anunta urmatoarele calatorii spre amsterdam, sau londra, sau ca au fost la un “party” nu stiu unde dracu, prin Pipera, si ca era o piscina, unde si-au tras-o… Tipe care se dau destepte ca sunt studente la SNSPA(unde am observat ca e un numar mare de curve pe metru patrat) si cu idiotenii gen Miss World in care tipele sunt intrebate ce si-ar dori sa faca daca ar castiga concursul… Desigur, raspund ca vor “pace in lume”(dar vor de fapt pe tipul ala macho, care banuiesc ca are o scula mare, din primul rand, care le cam face cu ochiul…) si sa protejeze mediul (mediul fiind ele, poluarea fiind sperma ce ar putea ajunge in ele).
Pink, Garbage, si multe alte formatii si artisti v-o trantesc foarte frumos peste bot, urmatoare generatie de cocalari(cei electronici), cand va canta “stupid girl”… sau stupid girls… oricum… sa nu credeti ca am ceva in special cu cocalarii de sex feminin… As vrea sa le dau foc si celor de sex masculin. “Baietasi” de senatori, draci-laci cu bani, ce nu au cunoscut in viata lor intreaga ce e suferinta, si au trait in puf… intreaba-i pe astia daca au citit ceva, iti vor trage o palma, sau un pumn, na, ii jignesti, ce dracu e cititul frate!
Mai bine nu va mai dati ecologisti si mai stiu eu ce, mai bine faceti si voi ceva, nu va mai prefaceti doar! Mai iesiti de pe blogul ala in care aruncati niste vorbe care sa atraga noi cititori, si sa va bucurati cand vedeti la blog stats un numar impresionant de cititori pe ziua respectiva! Wow, fata, ce desteapta sunt! Frate, dupa ce termin de scris aici, ma duc sa bag o manea, frateeee… ‘Ati ai dreaq cu natia voastra de prosti!
Ete na, ganduri aiurea de-ale mele…
P.S: Ce frumos ar fi daca ati da ortu’ popii!
Interviu imaginar cu un om ce s-a intors din rai
Au trecut doua luni de cand v-ati intors acasa. Cum va simtiti?
Perceptia mea asupra timpului s-a shimbat. In primul rand, pentru ca acum exista inainte si dupa naufragiu. In al doilea rand, pentru ca in cele 21 de luni petrecute pe mare si apoi pe insula, timpul meu a incetat sa mai fie masurat in secunde, minute, ore, zile, ci mai degraba in rasarit, miezul zilei, apus, prima zi, a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincea zi.. o luna, doua.. asteptand o salvare care nu venea, asteptand poate moartea in orice clipa. Reinvat sa ma uit la ceas nu ca sa notez o noua zi trecuta cu bine, ci cat mai e dintr-o zi frumoasa.
Cum s-a intamplat? Povestiti-ne un pic.
Era putin dupa rasaritul soarelui, eram pe punte, ziua se arata frumoasa, cerul fara pic de nor, marea albastra-verzuie cu valuri blande. Spre amiaza am fost anuntati prin radio ca ne apropiem de zona de formare a unui uragan, undeva la cateva mile de coasta unor insule din Pacific. Doua ore mai tarziu marea matura puntea, eram ud pana la piele, cineva a strigat “om peste bord”.. imi amintesc cum alergam pe punte tinandu-ma de cabluri si de parapet si cum, atunci cand valurile se retrageau, podeaua ramanea alba de spuma.. nava se inclina dintr-o parte in cealalta, si grei cum eram de minereu incarcat in burta vaporului in port cu trei zile inainte, ne-am lovit de recif.. imi mai amintesc si cum dupa ce am reusit sa inot la suprafata, apa era rece, ploua cu galeata, valurile inalte in jurul meu cat casa, si vaporul nicaieri, am inceput sa inot spre tarm, cu respiratia taiata, pur si simplu dadeam din maini si din picioare innebunit, inghiteam apa, ma scufundam si ma ridicam in clipa urmatoare patru metri deasupra.. A fost, greu.
Va vad zambind.
Da, zambesc, pentru ca de fapt, asta nici n-a fost partea cea mai dificila a experientei mele. Au urmat zile intregi petrecute pe o insula - daca va uitati pe harta, e o insula mai mica in apropierea tarmului. Nu avea mai mult de 100 de metri. Si nici altceva decat nisip, si-acolo am zacut inconstient doua zile. Sau cel putin asa cred, asa am continuat apoi numaratoarea timpului. A treia zi dimineata, am inotat mai departe spre tarm. Eram deshidratat.
Cum era insula?
Verde, foarte verde. Nimic totusi ce la prima vedere era demn de incredere a fi mancat. Tufisuri, liane, iarba de toate felurile, dar nu erau flori, si nu erau seminte. A durat ceva pana am gasit fructe. Vedeti, in inima insulei era o livada de pomi fructiferi.
Sa inteleg ca insula era locuita?
Da. Dar asta am descoperit mai tarziu. In primele luni nu m-am departat prea mult de tarm, sperand ca o sa apara o nava, temandu-ma sa n-o pierd. Am aprins focul cu cremene, am mancat radacini si insecte, oricat de dezgustator pare gandul contemplat de lumea ce are la indemana animale si pasari. Omizi verzi de fluture, furnici de miere, carabusi. Pescuiam prea putin peste ca sa fie deajuns. In rest, desenam pe nisip, cercuri, litere, cuvinte, spatii protective. Sau ma intindeam la umbra si ma uitam la cer. In fiecare zi norii se adunau cam pe la aceeasi ora, 2 dupa amiaza, mai intai albi pufosi, apoi cenusii, apoi negri. Ma uitam cum vantul ii rasuceste in forme carora imaginatia mea le dadea nume. Stiam toti norii, iar noaptea urmaream stelele. N-o sa vedeti niciodata pe cerul Americii in niciun loc atatea stele cate am vazut eu acolo. In fiecare noapte erau aceleasi stele, dar cu trecerea timpului, pozitia lor se schimba nitel. Era interesant sa ma gandesc daca stelele alea mai erau macar acolo sau priveam in trecut. In trecutul meu imediat, am incetat sa privesc zi dupa zi. Se golise de insemnatate. Singura insemnatate o mai aveau rocile, crapaturile dintre roci, firele de nisip, pasii pe care ii lasam pe nisipul ud, frunzele care se miscau in vant, vantul care aducea norii, care ducea norii, ploaia care se scurgea de pe frunze in scoarta de copac scobita ca un jgheab pana in vasul improvizat in care o colectam, in descoperirea a noi si noi soiuri de pesti, unde se ascundeau si unde ii gaseam in abundenta.. sunetele si absenta sunetelor.. visele si absenta viselor.. insemnatate avea doar cum anume sa iau legatura cu exteriorul, cu orice forma de viata inteligenta de pe insula.
Cat timp a trecut pana i-ati gasit pe insulari?
498 de zile. Erau in cealalta parte a insulei. Zi dupa zi ma afundam tot mai mult in inima salbatica a insulei. Astfel am gasit livada, erau acolo ananasi, bananieri, lamai, portocali, copaci de mango, cocotieri, struguri, dar am gasit chiar si meri si castani si hibrizi intre meri si pepeni. Livada se intindea pe cativa km, si era limitata de niste dealuri in partea dinapoi si de padurea tropicala prin care am trecut eu. Dincolo de dealuri era satul, marginit de straturi de salata. Timp de o saptamana m-am intors in fiecare zi, pe inserate, si i-am urmarit. Vedeti, nu vroiam sa ma ia pe nepregatite. Nu stiam la ce sa ma astept. Nu pareau iesiti din comun in niciun fel. Erau si albi, si negri, si blonzi, si bruneti, si tineri, si batrani, unii se ocupau cu livada, altii ramaneau in sat si vindeau/cuparau produse.
Cum v-au primit? Cum i-ati gasit?
Abia mai tarziu mi-am dat seama ca nu vorbeau. Absenta totala a limbajului m-a surprins. Cu toate astea, lucrurile mergeau foarte ordonat, pareau sa se inteleaga foarte bine intre ei. Limbajul trupului, semne, gesturi. De asemenea, le placea muzica. Intamplarea prin care m-au gasit e pe cat de amuzanta acum, pe atat de infricosatoare atunci si in acelasi timp, penibila. M-am dezechilibrat si am alunecat in jos pe colina din varful careia ii urmaream. Doi barbati m-au prins si m-au adus in mijlocul satului, unde era un fel de piata, daca o pot numi asa, praful pe jos fierbinte. Ma steptam la ce-i mai rau, dar in acelasi timp, nu pareau prea agresivi. Nu stiam exact cum sa interpretez lucrurile. Au incepu sa danseze in jurul meu. Erau desculti, femeile aveau parul lung prins in cozi, si atat barbatii cat si femeile aveau acelasi fel de haine, albe, largi. Asa mi-am dat seama ca nu exista nici o ierarhie sociala, toti erau egali. Si am fost si eu egalul lor, de indata ce am inceput sa dansez.
Fiecare familie era formata dintr-o femeie si un barbat si nu aveau copii. Dormeau impreuna dar fara sa aiba relatii cum se intampla de cand lumea in restul lumii. Felul in care pareau sa isi manifeste dragostea era dansul, intelegerea, impartirea aceluiasi spatiu, colaborarea.
Am inteles din ce ati povestit pana acum ca ei v-au ajutat sa reveniti acasa. Cum?
Le-am facut o serie de desene. Le-am arata cum venisem pe mare. In urmatoarele 50 de zile mi-au construit o barca indeajuns de solida sa duca 10 persoane, nu doar una. Cat am stat cu ei, n-au scos nici macar un cuvant. Doar dansau cand nu lucrau in livada sau cand nu schimbau produsele intre ei. In sat era si un.. laborator unde cercetau diferiti hibrizi. De plante. Erau destul de avansati in aceasta privinta.
Nu stiu de cand se afla acolo, pe insula, dar..
Credeti ca sunt o civilizatie sau o comunitate pe cale de disparitie?
Nu, nu cred. Cred ca ei cunosc secretul nemuririi. Si mai cred ca nu au copii tocmai pentru ca resursele lor sunt limitate, in spatiu, si nelimitate, in timp.
Poate ati fi dobandit si dumneavoastra aceste cunostinte in timp. Dar v-ati intors acasa.
Da. Ma bucur ca sunt acasa. Ma bucur ca acasa toata lumea e bine. Aici e lumea mea.
Ne bucuram si noi pentru dumneavoastra, asa cum ne pare rau pentru moartea celorlalti marinari. Va multumim pentru interviu si pentru amanuntele pe care ni le-ati dezvaluit in exclusivitate.
Si eu va multumesc ![]()
Unde-i pidosnicul ala?!
De cat timp il cunosti? Sunt aproape 20 de ani… il stii de cand erati copii, si va jucati impreuna prin spatele blocului, amandoi plini de zgarieturi si julituri, de la atatea nazbatii cate faceati…
Stai cu o tigara intre degete, si te uiti pe fereastra. Vezi ceva?NU. Doar privesti, si privesti in gol. Mintea ta e in alta parte, cu gandul la cel ce ti-a fost prieten, cel ce ti-a fost ca un frate atata timp.
Desi ai 22 de ani, multi ti-o spun ca pari mai batran. Grijile ti-au facut asta, ti-o spun ei. Nu-i crezi… Si ce daca? Conteaza?Nu, nu, nu… ai vrea sa termini cu totul.
Fixezi un punct pe fereastra. Privirea ta se intersecteaza cu o musca ce se plimba agale in caldura verii, pe geamul murdar…Se pare ca ii place situatia. Iti imaginezi musca aia zburand, si asezandu-se chiar in interiorul craniului tau. Oare cum s-ar simti ea acolo? Ti-ar putea vedea gandurile? Ar putea sa te tradeze? Te enervezi si o strivesti. Iata cum ai distrus un posibil spion. (Te simti mai bine, nebunule? Ti-ai uitat pastilele?)
Dupa o ora de fumat in continuu, vezi pe cineva trecand pe strada. “E poponaru’ ala imputit.” Adica cel mai bun prieten al tau, cu care te-ai inteles atat de bine pana ai aflat ca nu-i ca restul oamenilor. Stingi tigarea in imaginea lui, prin fereastra. O iei la goana pe scari, uitand ca liftul functioneaza.(Ar fi mai bine daca nu ai mai fuma atat, te resimti…). Un caine te latra, iar l-au lasat pe scara vecinii… Simti cum plamanii tai cedeaza, si splina te cam tine, o lasi mai usor.
In sfarsit ai ajuns in strada. “Unde-i pidosnicul ala?”, iti zici. Il vezi intr-un final. Uite-l, se plimba cu altul… I-ai omora pe amandoi. Chiar, de ce nu o faci?(”O voi face… o voi face, pot s-o fac…”). Uita-te in jur, vezi, gasesti un pietroi, ceva? Un lucru cu care sa-l lovesti, sa-i spargi teasta aia infecta… Se intoarce, si te vede fugind spre el. Iti zambeste, dar zambetul ii ramane incremenit pe buze cand te vede ridicand bucata de ciment intarit… Il izbesti chiar in frunte, iar celalalt fuge. Nu te iei dupa el? Asa e, nu poti, fumezi prea mult… deja ai obosit.(”Tot al meu esti, nu scapi tu…”). Inca se mai zbate, moare incet… Il scuipi, si pleci. Nu te intereseaza consecintele?Asa e, nu te intereseaza, oricum scapi… Dar sa stii, de MINE tot nu scapi! Tot vei arde, si vei arde bine…
Pregateste-te omule, vin dupa tine.










