Pana cand vom avea versiunea 7.10 a distributiei Ubuntu Linux, va trebui sa numaram zilele… Ca la armata… AMR 15, 14, 13… etc. Pentru a ne usura numaratul, si a ne mai fierbe un pic, cei de la Ubuntu s-au gandit sa creeze un script ce poate fi afisat pe orice pagina web. Iata-l (sper sa apara aici, la link-uri nu apare corect):

“What would happen if every blog published posts discussing the same issue, on the same day?
One issue. One day. Thousands of voices.“

Asta scrie pe site-ul Blog Action Day. Ce este Blog Action Day? se vor intreba multi. Este o initiativa pentru protectia mediului care strange in jurul sau mai mult de 4000 de bloguri din tari diferite, cu scopul de a mari interesul pentru protejarea naturii. Cum se poate realiza acest lucru? Prin inscrierea blogului vostru pe site-ul mentionat mai sus si scrierea de articole in ziua de 15 octombrie ce au ca subiect mediul, natura, probleme actuale si posibile solutii, etc.

Noi ne-am inscris, asteptam confirmarea! Sper sa faceti acelasi pas si voi cat mai curand!

“““““““““““““““““““““““““““““““““““““““`

Articolul care urmeaza se inscrie in actiunea mentionata mai sus. E o zi a vorbelor, ideilor, atentionarilor, invatarii de lucruri utile. Nu uitati insa ca fiecare zi e o zi a faptelor.

Nu e deloc greu sa traim in armonie cu natura, totul e sa vrem. Fiecare avem un rol cat de mic. In poluarea si in curatarea mediului de impuritati. Cert e ca dintre toate fiintele vii, omul este singurul care isi distruge mediul in care traieste, datorita nepasarii, lipsei educatiei, inculturii, inconstientei, pentru ca nu traieste in armonie cu natura. Si cum putem schimba ceva? Simplu: recicland sticla, hartia, plasticul, calatorind mai des cu bicicleta si mijloacele de transport in comun decat cu automobilul propriu, si reducand astfel poluarea din orase..

Oamenii produc in fiecare zi cantitati imense de deseuri (ambalaje, ziare, baterii, haine si mobila veche, electrocasnice stricate, si altele de genul). Ele ocupa din ce in ce mai mult spatiu in natura, si ajung in aerul pe care il respiram, in pamantul pe care il cultivam, in apa pe care o bem, si distrug de asemenea si plantele si animalele in habitatele lor, si minunate privelisti ce ne incanta ochii. Este imposibil sa renuntam la a fi consumatori, chiar daca reusim o micsorare a consumului de resurse, dar o solutie pentru depoluare ar fi reciclarea. In acest fel mediul ramane curat si resursele naturale se intrebuinteaza cu masura.

Sa le luam pe rand.
Ambalajele - din ce in ce mai multe si mai frumos colorate – se degradeaza greu sau niciodata, si nu au ce cauta in spatiile verzi, nici pe malurile raurilor. Sa nu le mai aruncam la intamplare, pamantul e viu. Ele pot fi reciclate daca sunt colectate separat. Tot ce trebuie sa facem e sa ne interesam daca exista asemenea programe, de colectare separata a ambalajelor, in localitatile unde traim. Din hartie si carton se fabrica din nou hartie, metalul de la cutiile de bauturi se topeste, sticla e faramitata si topita si se fabrica sticle noi, plasticul se toarna in fire si se utilizeaza in industria de imbracaminte. O tona de hartie reciclata salveaza 17 copaci. Pungile de hartie si plastic nu mai sunt luate de vant, muntii de gunoaie nu mai sunt atat de impunatori.
Bateriile portabile – inca nu exista un program bine definit de colectare separata a lor, la noi, dar: din 1000 de baterii se obtin 190kg de fier! Mercurul dintr-o baterie poate polua 500l de apa sau un m2 de sol pentru urmatorii 50 de ani! Sa nu le aruncam in natura.
Deseurile periculoase, precum detergentii, insecticidele, otravuri, baterii auto, uleiuri, medicamente, vopsele, degradeaza solul si polueaza apele. Doar deseurile de la automobile si bateriile de la telefoane mobile se colecteaza in prezent separat, chiar de catre firmele care le comercializeaza, cert e ca ele trebuie sa ajunga la gropi de gunoaie speciale. Ce putem face? Sa evitam folosirea celor foarte toxice, marcate cu semne avertizatoare, si inlocuirea lor cu alte produse nepoluante, sau folosirea bateriilor reincarcabile.
Deseurile voluminoase – ocupa mult spatiu, multe contin metale grele si mercur, fiind de mai multe tipuri. Ceea ce consideram un pic stricat, o mobila veche de exemplu, ar putea fi de folos unei familii care nu are deloc. Ele trebuie ridicate separat de catre firmele de salubritate. Ce putem face noi? Putem cumpara electrocasnice ce consuma mai putina energie, putem reconditiona mobila veche, putem darui obiecte vechi familiilor nevoiase.
Deseurile din constructii, reconstructii, reamenajari etc, cum ar fi molozul, trebuie colectat in saci speciali, nu aruncat in lada de gunoi, a.i. sa fie ridicat de lucratorii de la salubritate; acest moloz e reciclat, transformat apoi in nisip si pietris care e din nou utilizat in constructii.

La noi in tara sortarea deseurilor e doar la inceput, si programul va sta din ce in ce mai bine pe picioare pana in 2010.

Mediul inconjurator descrie cel mai bine gradul de civilizatie al societatii in care traim. Prin urmare, a face un bine naturii, inseamna a face un bine societatii si oamenilor. Iata cateva site-uri utile unde puteti citi mai multe lucruri:

green thinkers

sortare deseuri

ambalaje PET

ecologie si societate

forests forever

Daca iubiti natura, ganditi-va de doua ori inainte de a o distruge.

Graffiti este o forma de arta prin care autorul transmite un mesaj politic sau amuzant, de exemplu, prin cuvinte sau realizeaza diferite desene. Motivul pentru care unii aleg aceasta forma de expresie este faptul ca se executa relativ repede si se afla mereu in atentia publicului.

Chiar daca, atunci cand desenele apar in statii de autobuz, pe tren, pe peretii caselor sau in locurile de joaca si asa mai departe, ele sunt privite de multi ca acte de vandalism, graffiti exista inca din vremuri stravechi. Ganditi-va la oamenii pesterilor, care realizau desene din natura scrijelindu-le pe pereti sau cu ajutorul carbunelui. Sau din Antichitate provin inscriptiile si desenele de figuri de pe ruine si din catacombe. Azi ele se realizeaza mai ales cu spray cu vopsea, markere.

Exista mai multe stiluri, de la simple la foarte complicate (tag = semnatura stilizata, piece = imagine mai mare, cu efecte 3D, burner = un piece mai elaborat si adesea executat legal etc)

daca va plac, iata trei adrese unde puteti gasi o multime de alte exemple:

woostercollective

streetsy

worldofstencils

(mesaje)

Toamna, o fotografie de darkmatter

Si va anuntam cu acest prilej concursul de fotografie de la orange —-> orange.ro

Concursul se desfasoara intre 3-30 septembrie, fiecare participant poate  trimite prim email sau posta pana la 5 fotografii digitale alb-negru sau color (la o rezolutie minima de 1024×768 pixeli) respectiv fotografii dupa film. Mai multe detalii si talonul se gasesc pe site, la linkul de mai sus.
Premiile sunt substantiale.

(de David Pinching)

Hartile sunt unele dintre inventiile bune ale umanitatii. In vreme ce putem vedea problemele care apar in urma dezvoltarii armelor nucleare (si s-a mai dus un oras), din tehnologie avansata (si s-a mai dus un loc de munca) si chiar din cartile de pe internet (s-a mai dus o veche biblioteca umeda si batranele care ne zic sa facem liniste si sa nu ne mai amuzam), hartile sunt o inventie fara efecte negative. E drept probabil sa zicem ca acum, in zilele in care cineva cu greu va gasi o inscriptie de genul “aici sunt dragoni”, hartile sunt in general placute dar plictisitor de exacte. Lucrurile evolueaza, strazi apar, sisteme in sens unic sunt create, orase intregi se muta trei pasi spre vest (cateodata) dar in general nimic mai mult nu se schimba. Nu e nevoie sa ne ratacim cu o harta, chiar daca o facem in mod curent ca rezultat al incapacitatii noastre. Adevarul e ca lumea e scoica noastra. Nu e asta o problema suficienta, totusi? Nu e enervant cand trebuie sa ne gandim unde sa punem un ambalaj lipicios de bomboana cand conducem? Eu cred ca este.

Ce anume, va veti intreba pe buna dreptate, m-a adus la aceasta concluzie? Nu am chef sa bat campii. Acolo unde imi pun palaria nu e casa mea; ci acolo unde ma intreb cum am intrat in primul rand in posesia ei. Nu mi-am luat un an liber, ca multi contemporani, ca sa escaladez muntii inarmat cu un rucsac, biscuiti cu crema, un dispozitiv de pozitionare globala si un card Visa. Adevarul e ca, a ma gasi altundeva decat pe canapea cu o carte si o ceasca de ceai e acelasi lucru cu a gasi o strada mare fara un lant de cafenele scumpe si moderne. Oricum, am descoperit ceva. E mai mult o scuza decat un mare pas inainte pentru umanitate, dar inseamna mult pentru mine. Am inteles ca hartile insesi nu ma lasa sa merg nicaieri ci tot inapoi acasa. Stiu exact unde duce drumul din stanga casei mele, ca sa nu mai zic de drumul spre dreapta, si pot ghici unde duce si cel de dupa casa de peste drum. Chiar de n-as sti, as gasi pe harta, convenabil, folositor, rapid, dar ingrozitor de previzibil. Nu e nimic nou de descoperit – nicaieri. Ce rost mai are sa mergi oriunde cand nu e nimic de gasit pe care altcineva sa nu-l fi vazut si notat undeva? Nu sunt nici Francis Drake, nici Columb, nici Marco Polo, dar sunt descendent al marelui si din pacate putin cunoscutului explorator Mungo Park (chiar sunt) si jur ca trebuie sa explorez ceva! Iar hartile imi stau in cale.

Aventurierul scotian Mungo Park a plecat spre Africa in 1795, si din motive cunoscute doar de el, a calatorit 200 de mile spre Gambia, a fost capturat de un conducator local, a evadat, apoi a luat-o 80 de mile in jos pe Niger spre Segou, inainte de a ramane fara hrana si alte provizii. S-a intors in 1805 de data asta cu un canoe pornind din Segou si s-a inecat in timpul unui atac la Bussa. Ceea ce vreau sa zic e ca Park a esuat total in incercarea de a se ridica la inaltimea numelui sau. N-a parcat nicaieri pana nu a fost nevoit sa dea inapoi, si chiar si atunci doar astepta oportunitatea de a incepe iar cu o barca si mai mica. Cu sangele lui in vene, trebuia sa existe o speranta si pentru mine. Si totusi, exista prea multe harti si ghiduri gen “Lonely Planet”. Oriunde as merge e dinainte cercetat si gradat in functie de pret, confort si procent de gandaci. Oriunde in lume vei gasi conditii ca acasa si chiar la preturi mai mici. Cu McBurgers. Cat ar fi fost de dezamagit Mungo daca la Bussa ar fi dat peste un local cu licorile lui favorite chiar pe acel indepartat mal al Nigerului!

Acest pamant super-umblat creeeaza exploratorului tot felul de dificultati. Una din cele mai mari probleme ale aventurierului din suburbie e ca are prea putin de ales in a merge la lucru a doua zi. Alternativa e de a sta intins pe canapea, cartile si ceaiul fiind ceea ce isi doreste mai mult. Desigur daca te numesti Jack Kerouac tot ce trebuie sa faci e sa treci de la o slujba la alta (inevitabil mai grea si care iti va nenoroci mainile). Toata aceasta viata, desi aparent dezirabila, nu e si pentru mine. Am ascultat o versiune inregistrata a clasicului On the Road a lui Kerouac in masina prin Anglia. Stiam exact unde merg si desi era noapte am lasat jos geamurile ca aerul noptii sa se amestece cu fumul de la tigara. M-am plictisit repede de aventurile lui Jack. Erau banale si nesfarsite. Sunt sigur ca am inapoiat casetele inapoi la biblioteca inainte de a le fi ascultat pe de-a-ntregul.

Versiunea mea la On the Road trebuie sa aiba un punct final bine definit. Trebuie sa am o idee precisa despre cand pot bea o ciocolata calda si face o baie fierbinte. Aceste lucruri sunt importante. Ma intreb uneori daca Mungo si-a dorit, stand in canoe, sa fie mai bine acasa. Cred ca da. Probabil ca nu am mostenit mult din genele lui la o adica.

Calatoria unui Mungo modern consta in a iesi afara un pic – fara a sti unde esti sau unde ai fi peste o ora. Un pic de directie la intamplare e atat de atragatoare cand trebuie sa ai o slujba si sa intretii acasa niste plante foarte costisitoare. Asa ca am condus impreuna cu doi prieteni la intamplare (fara harta, trebuie sa adaug, doar cu ramasitele mototolite ale copertilor unei harti pe bancheta din spate a masinii, ca un mic simbol).

Trebuie sa mai spun ca traiesc in Anglia. In centrul Angliei. Asta inseamna: fara coasta pentru cel putin 100 de mile, fara nevoie de pasaport, fara rauri infricosatoare si de netrecut, fara pericolul de a fi luati prizonieri de un sef local, si o nevoie stringenta de a ne intoarce acasa pana a doua zi dimineata la ora 9. Mungo Park s-ar fi ascuns sub canoe de rusine. Totusi, ningea. Un pic…

Cand pelerinii lui Chaucer au pornit spre Canterbury, cred ca si-au luat un ritm sustinut si aveau idee despre directia de mers. Chiar si cei mai mari aventurieri pe mare din sec. 16 au pornit fara dubii din port si s-au calmat un pic doar dupa ce vanturile s-au potolit. Cat despre noi, patrunderea in inima ascunsa a Angliei a inceput cand am dat de traficul infernal de seara in drum spre Witney. Nu incepuse prea bine. Nici nu eram macar siguri daca nu ne vom intoarce plictisiti inapoi in 20 de minute. Am fost opriti insa de apropierea altor aventurieri in fata si in spatele nostru, blocand orice sansa de a intoarce masina, lasand aventurile in urma si refugiindu-ne in raiul nostru confortabil de acasa.

Oricum, numele masinilor – Explorer, Focus, Probe, Pioneer, purtau in ele ecouri ale aventurilor din vremuri apuse: un fel de carute moderne. Pe cand auzeam vocea lui Edmund Hillary indemnandu-ne inainte, am avut nefericirea sa ni se taie avantul la vederea unui nume nu tocmai aventuros, Passat. Mai departe, dandu-ne seama ca in prima noastra iesire la intamplare nu puteam sa sa ne deplasam cu mai mult de 2 mile pe ora ne-a facut sa ne pierdem orice speranta.

M-am simtit un pic ca batranul Mungo pe Niger cand si-a dat seama ca si-a pierdut o vasla. Chiar dificultatea intalnita ne-a determinat sa mergem insa inainte. Luminile stralucitoare ale traficului de seara, pe jumate invizibile in zapada care se topea imediat, erau irezistibile. Trebuia sa mergem inainte. Era oare acesta adevaratul imbold al exploratorilor: sa mearga inainte, pentru ca a te intoarce din drum era jenant? Cand marele lingvist si energic calator George Borrow si-a continuat drumul in Anglia si apoi prin Europa si Orientul Indepartat la inceputul anilor 1800, a facut-o doar pentru ca sa se intoarca fara nimic de povestit era patetic? Lavengro si alte scrieri ale sale contin informatii care il tradeaza ca ar fi fost destul de nesigur (sau poate doar nesincer).

Curand traficul s-a mai linistit si ne-am indreptat prin zapada frumoasa si intunecata spre Cheltenham. Drumul mi-e familiar, dar patura alba il ascundea total si faceau soseaua aproape impracticabila. Ceea ce m-a facut sa accelerez ca sa scap cat mai curand si astfel sa pun in pericol trei vieti fara un motiv cu adevarat intemeiat.

Nu e mult de zis despre inima Angliei cand ninge. Cele cateva biserici care se ivesc de dupa vegetatie vara dispar in ceata si campurile divers colorate de o parte si de alta a soselei sdevin de o albeata orbitoare. Cand Dr Johnson si Boswell au calatorit spre nord spre Scotia au avut inainte vaste, sublime si intunecate piscuri montane si colibe locuite de Dumnezeu stie cine. Totul era necunoscut. Partea de sud e insa o intindere plana si ii lipseste ceea ce te-ar face sa exclami “cat e de frumos, de straniu si asa mai departe”. Iar cand si ninge e ca in Antarctica, doar mai plina de vegetatie si mai englezeasca. Cu alte cuvinte, exista un mic han la zece minute numit “Micul hot la drumul mare” sau “Canapeaua si Sobolanul” si nu exista pinguini. Nimic de discutat si de fotografiat, desi acum ne-am dat seama ca n-avem camera si n-aveam cum sa ii impresionam pe cei de la birou cu povesti palpitante ale aventurii chiar de am fi trait pana la urma vreo aventura.

~ va urma ~

1. Te iubesc

Totul in mine

e cer, in toate unghiurile

ingemanate in trunchi.

Te iubesc, spatiu fara hotare,

incremenit in noaptea-nstelata,

cu flacari tasnind din inima cerului,

si cuvinte adanci, parguite ca merele

acelui mistic pom in extaz.

***

2. Miracol in natura

In Schatland, in jurul casei,

cresc albe, sute si mii de margarete,

si infloresc atat de frumos

sub cerul smaltat de stele,

incat, privite de sus, dintre ele,

par tot stele albe

margaretele.

~ Jens August Schade ~

***

3. Poetul

iti voi spune acum
ce e poetul:

ceata plutind
la marginea zarii,
esenta a ceea ce-a fost,
iar fruntea -
dara de lumina
in bezna.

obositi,
ochii lui, asteptand
ceea ce nu stie
daca-i aievea sau nu,
ochii nu o data orbiti
de soarele
dindaratul negurii.

poetul plange
pana ce negura
toata se risipeste,
linistindu-si pleoapele arse
de asteptare.

poetul nu e
nici nebun si nici intelept,
el, vesnic alege intre
dorul de viata
si eternitate.
~ Gustav Munch-Petersen ~

In septembrie 1522, Capitanul Sebastian del Cano se intorcea din Spania, incheind calatoria in jurul lumii intreprinsa de Magellan. Magellan a murit la jumatea calatoriei de trei ani, in timpul unei lupte cu nativii din Filipine. Din cele 5 nave si aproximativ 270 de oamnei care au pornit la drum, doar o nava si 17 oameni s-au intors teferi acasa. Dar “Victoria” era incarcata de mirodenii si de descoperiri de pamanturi, drept pentru care del Cano a primit o pensie, insigne, si a fost premiat cu un glob avand inscrise cuvintele “tu esti primul care m-ai strabatut roata”

Printre supravietuitori era si Antonio Pigafetta, un turist italian care avea sa aduca o mare contributie la literatura de calatorie. Se stiu putine despre Pigafetta, dar la acea vreme era angajat al curtii spaniole, indeajuns de aventurier ca sa porneasca in calatorie alaturi de Magellan, si avand destul de multe relatii. Desi repudiat de catre del Cano la intoarcere, Pigafetta s-a prezentat si el inaintea lui Charles V, aducand “nu aur, sau alte obiecte pretioase demne de un asemenea conducator” ci “o carte scrisa de propriile sale maini, in care sunt povestite toate intamplarile din prima pana in ultima zi a calatoriei”. Cartea e cunoscuta acum drept “Calatoria lui Magellan”. Povestea primei calatorii in jurul lumii, cuprinde numeroase detalii exotice si exploratoare. Cele mai grele momente au venit chiar din interior: rebeliune, carente de vitamina C, infometare, cand au mancat doar sobolani, chiar rumegus, si prelatele din piele de bou (pe care le frigeau dupa ce in prealabil erau marinate, tinute in apa de mare timp de 5 zile. Pe pamanturile unde au debarcat au fost intampinati de canibali, giganti cu picioare uriase (patagonieni, “oameni cu picioroange”, ce isi umpleau incaltamintea cu paie ca sa le tina de cald), si alte minunatii asemenea. Dar Pigafetta nu era deloc prost:

‘Batranul capitan din Molucca le-a zis ca in apropiere era o insula numita Arucheto, pe care traiau barbati si femei mici de statura, cu urechi uriase, pe una sprijinindu-se, cu cealalta acoperindu-se, goi, buni alergatori, care traiau in pesteri subpamantene, mancatori de peste, coaja de copac, si ceva ce creste in interior ca un fel de coriandru, ce se numeste ambulon. Exploratorii n-au poposit acolo din cauza curentilor, si au considerat aceste informatii drept prostii de neluat in seama.’

Charles n-a prea fost impresionat, si Pigafetta nu a primit mai mult decat salariul ce i se cuvenea, niciun alt onor. Si-a dus povestirile in Portugalia si apoi la Curtea franceza, unde a fost mai bine primit, iar in Italia papa a fost atat de impresionat incat i-a dat resedinta pe timpul cat ii trebuia sa isi pregateasca manuscrisul pentru a fi publicat. Pigafetta a lucrat la el o vreme, apoi s-a plictisit si a cautat o noua aventura, unoscandu-l pe Philippe Villiers de l’Isle-Adam, din ordinul de Rhodos, a devenit ajutor de cavaler, si se crede ca a murit in lupta cu turcii. Pe de alta parte, capitanul del Cano a avut numeroase probleme la randul sau, cele doua femei cu care a avut copii amenintandu-l cu moartea, astfel incat i-a cerut regelui o garda personala inarmata – si a plecat din nou pe mare. A murit de scorbut in 1526, nu inainte de a-si trece nava prin Stramtoarea lui Magellan pentru a doua oara.

Alimentatia si fumatul

Pentru ca sunt fumator de 10 ani si am incercat sa ma las de fumat utilizand tot felul de medicamente si tratamente naturiste fara rezulate majore, m-am decis sa apelez la un medic nutritionist. Sunt pe culoarul din fata cabinetului sau. Rasfoiesc o brosura si imi sting ultima tigara chiar inainte sa ma primeasca.
Reporter: Buna ziua si va multumesc ca ne-ati primit.
Doctor Ion Constantinescu: Cu mare placere.
Reporter: Pentru inceput, spuneti-ne la ce boli sunt expusi cei care fumeaza?
Doctor Ion Constantinescu: Fumatorii prezinta un risc mare de boli cardiace, de cancer de plamani, gura, gat, stomac, pancreas, colecist, cervix, rect, si de o forma de leucemie. Cam jumatate mor din cauza fumatului, in timp ce majoritate sufera de simptome ca indigestie.
R: Ce sfat le dati?
IC: Cel mai bun sfat este renuntarea completa la fumat, dar pentru cei care nu o fac, o schimbare in dieta ar putea contracara unele consecinte periculoase.
R: O limitare a daunelor?
IC: Da. Viata stresanta, alimentatia deficitara, consumul mare de grasimi, alcoolul si sarea cresc riscul fumatorilor de a face boli severe. O alimentatie sanatoasa poate reduce daunele.
R: Cum?
IC: S-a constatat ca fumatorii au nevoie de o cantitate de vitamina C mai mare ca nefumatorii, 80mg/zi, fata de 40mg. Cea mai plauzibila explicatie este ca vitamina e folosita de organism pentru neutralizarea radicalilor liberi din fumul de tutun. Testele au aratat ca ei au cu 30% mai putina vitamina C in sange ca nefumatorii. Si deci trebuie sa manance multe fructe si legume proaspete pentru a-si asigura un aport corespunzator.
R: Auzisem ceva si despre vitamina E ca este un antioxidant.
IC: Desigur. Vitamina E – din germenii de grau, avocado, uleiuri vegetale, seminte si fructe oleaginoase, care sunt toate dense energetic si ar trebui consumate in cantitati mai mari, si substantele fitochimice – compusi din plante cu roluri fiziologice in organism, cum ar fi: pigmentii carotenoizi, bioflavonidele, care neutralizeaza radicalii liberi si protejeaza fumatorii.
R: Unde le gasim, in ce alimente?
IC: In fructe si legume viu colorate, ca spanac, cartofii dulci, piersici, toate fructele si legumele, de fapt… citrice, struguri, mere, ceapa. Doza zilnica recomandata de beta-caroten nu trebuie sa depaseasca insa 7 mg.
R: De ce alte vitamine mai e privat organismul?
IC: Ar mai fi vorba de vitamina B, necesara pentru eliminarea cianurii din fum. Vitaminele B se gasesc in maruntaie, cereale, carne macra, peste si fructe de mare.
R: Bine, dieta ajuta. Dar as vrea sa pot sa nu mai fumez.
IC: Nu e niciodata prea tarziu sa ne lasam de fumat. Sechele raman, insa, peste ani, precum riscul mai mare de accidente cerebrale. Multi fumatori se tem ca se vor ingrasa daca renunta la tigari; se stie ca nicotina scade apetitul si inhiba papilele gustative, creste rata metabolismului, si unele persoane se ingrasa dupa ce renunta. Remediul e reducerea consumului de alimente grase cand ne lasam de fumat, si inlocuirea lor cu alimente bogate in amidon, ca pastele si cartofii. Nu inlocuiti fumatul cu o alta adictie, ca dulciurile. Mai bine consumati fructe.
R: Exista o dieta ce sa ne ajute sa renuntam la fumat?
IC: Da. Scaderea ritmului de excretie a nicotinei prin rinichi, prin cresterea alcalinitatii dietei, reducand consumul de alimente acide. Eliminarea proteinelor (din carne, oua, peste, cereale) in primele zile, desi puteti consuma moderat produse lactate care constin calciu (cu efect alcalin). In acelasi timp trebuie sa consumati multe legume si fructe ce contin magneziu si potasiu. Nu e sigur ca veti reusi, in unele cazuri insa a dat rezultate, usurand situatia celui ce se lupta sa renunte la tutun.
R: Multumesc pentru timpul acordat.
IC: Sper sa va fi fost de folos. Sper sa reusiti. Tutunul nu foloseste la nimic. Vointa e primul factor.
R: Aveti mare dreptate.

In fiecare saptamana sau cam asa vom publica o fotografie interesanta, inedita, bine realizata, artistica, amuzanta, deosebita. Pentru inceput, iata…

Hungry Horse
de Christopher Pethick

Calutul infometat, vazut de la nivelul ierbii, din perspectiva insectelor. Hehe, o perspectiva pe care si eu am incercat s-o surprind de mai multe ori.

Iata-le:

1. Foloseste timpul unui total necunoscut (cititorul) in asa fel incat el sau ea sa nu simta ca si-a pierdut timpul
2. Da-i cititorului macar un personaj cu care sa se identifice
3. Fiecare personaj trebuie sa doreasca ceva, chiar si daca doar un pahar cu apa
4. Fiecare fraza trebuie sa indeplineasca o cerinta din doua posibile – sa dezvaluie caracterul unui personaj sau sa avanseze actiunea
5. Incepe actiunea cat mai aproape de sfarsit posibil
6. Fii sadic. Nu conteaza cat de dulci si inofensive sunt personajele tale principale, fa sa li se intample lucruri ingrozitoare – in asa fel incat cititorul sa vada din ce stofa sunt croite
7. Scrie astfel incat sa satisfaci o singura persoana – daca deschizi fereastra si faci dragoste cu toata lumea, ca sa zicem asa, povestirea ta o sa faca pneumonie
8. Da-le cititorilor cat de multe informatii cat mai repede posibil. La naiba cu suspansul. Cititorii trebuie sa inteleaga ce se intampla, unde si de ce, incat sa fie capabili sa termine povestea ei singuri, daca s-ar intampla ca gandacii sa manance ultimele pagini ale cartii